Din cuprinsul articolului
A treia zi de Paște sau Marțea Albă este extrem de importantă și are câteva reguli transmise, tradițional, de-a lungul timpului. Ce nu e bine să faci în această a treia zi de Paște.
A treia zi de Paște se mai numeşte şi Marţea Albă şi în această zi nu este bine să munceşti. Nu trebuie să speli, să calci sau să faci curăţenie. Această zi este tratată și sărbătorită de către creștini cu aceeași evlavie ca și Duminica Învierii și a doua zi de Paște.
Atenție, pe parcursul celor 40 de zile până la Înălțare, suntem în Săptămâna Luminată, iar salutul creștinilor trebuie să fie în tot acest răstimp Hristos a Înviat!
Umblatul cu pasca
În Marțea Albă, ouăle trebuie ciocnite „dos cu dos” şi „coastă cu coastă”.
În ultima zi de sărbătoare a Paştelui, în trecut, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste vizite fiind numite altădată „Umblatul cu pasca“. Obiceiul îşi are originea din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Hristos.
Odată cu Învierea Domnului începe Săptămâna Luminată, care se sfârşeşte cu Duminica Tomii. Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după 50 de zile, odată cu Rusaliile.