Sari la conținut

Atenție, doamnelor! Se înmulțesc cazurile pacientelor mutilate în urma operațiilor estetice realizate de medici falși

operații estetice
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
operatii estetice

Din ce în ce mai multe femei dornice să își îmbunătățească aspectul fizic, ajug pe mâna medicilor falși, iar rezultatele sunt dezastroase.

O tânără din Cluj a povestit pe rețelele sociale experiența neplăcută prin care a trecut. Aceasta a plătit 5.000 de euro pentru o intervenție la nivelul sânilor, însă intervenția fost realizată greșit. Din acest motiv, pacienta a fost nevoită să mai scoată din buzunar o sumă constientă de bani pentru o altă operație de reparație.

”Este foarte important ca doamnele și domnișoarele să aibă un contract clar cu clinica respectivă. În ultima perioadă nu se emit facturi, ceea ce înseamnă că trebuie anunțat ANAF-ul.

Este foarte important cine ne va opera, cine face parte din echipa medicală și așa ne putem informa dacă persoana respectivă este autorizată în România și poate practica operația estetică aici. Toate aceste lucruri pot intra în sfera malpraxis-ului” A explicat avocatul Cuculis, la Antena 3.

O altă pacientă a fost operată de un medic fals din Turcia, cu drept de practică în România. Aceasta a plătit 2000 de euro pentru o procedură de lifting de sprâncene cu fire și pentru pomeți, însă s-a trezit cu găuri în față.

”Am ales să îmi fac un lifting de sprâncene cu fire. Clinica prezenta ca reclamă niște fire care nu există în România, ceva nou cu efect permanent.

Am avut încredere, m-am dus la clinica respectivă și am ieșit cu fața mutilată și cu sprâncene de Joker. Am plătit 1.000 de euro pentru sprâncene și 1.000 de euro pentru pomeți”.

În luna ianuarie a acestui an,un nou caz de medici falși a fost descoperit de polițiști!

O femeie în vârstă de 43 de ani a fost reținută pentru că efectua, alături de fiica sa, activităţi de estetică medicală, prin folosirea unor substanţe specifice, fără a deţine atestate de studii care să le confere competenţa.

Cele două femei au început să facă intervenții estetice din iulie 2018. Fără să aibă atestate în domeniul chirurgiei estetice, acestea foloseau substanțe și aparate medicale specifice. În plus, cele două femei ar fi făcut și evaziune fiscală, deoarece nu ar fi declarat veniturile obţinute în urma acestor activităţi, spun anchetatorii.

Un alt caz desconspirat de Poliție este al celebrei „Dr.Lena” pe mâna căreia au ajuns și numeroase vedete.

Printre intervențiile efectuate de aceasta se pot enumera injectările cu acid hialuronic, injectările cu botox, fox eyes, proceduri cu fire COG, PDO, procedurii de tip Jaw Line pentru remodelarea feței, etc, iar pentru efectuarea intervențiilor estetice, inculpata a utilizat anestezice injectabile.

„Pentru a atrage cât mai multe cliente și pentru a le induce în eroare cu privire la calitatea sa de medic, inculpata a utilizat platformele on-line, respectiv Facebook și Instagram, unde s-a promovat ca „Dr. Lana”. Aceasta a solicitat programările doar prin intermediul aplicațiilor de telefonie mobilă, respectiv Whatsapp, Facebook Messenger, Viber, evitând convorbirile telefonice ce ar fi putut fi înregistrate. Aceasta s-a prezentat pacientelor ca medic, iar pe rețelele de socializare a menționat denumirea de medic specialist intervenții minim invazive, inducând, astfel, în eroare pacientele cu privire la dreptul de liberă practică al acesteia pe teritoriul României și crescând gradul de încredere al acestora”, au declarat procurorii.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel