Din cuprinsul articolului
Soldat american căzut la datorie, în județul Cluj. Iubita l-a lăsat inconștient după o glumă deplasată
Pare un scenariu de film, dar iată că realitatea întrece ficțiunea. Într-un local din județul Cluj a avut loc un eveniment unic, iar protagoniștii au fost un soldat american de la baza militară de la Câmpia Turzii și iubita acestuia, o italiancă venită la el în vizită.
Între cei doi au avut loc scene violente. Cuplul era foarte beat, astfel că în urma altercației femeia a spart un geam cu telefonul, iar bărbatul a căzut jos semi-conștient.
Soldat american căzut la datorie, în județul Cluj. Iubita l-a lăsat inconștient, după o glumă deplasată
Potrivit Știri de Cluj, incidentul a avut loc în locul unde soldatul era cazat, cei doi luau cina în restaurantul localului. Soldatul fiind „mort de beat” a făcut o glumă, însă iubita sa nu a apreciat gestul acestuia. După ce a încercat să o ia în brațe, italianca l-a împins, astfel că au fost nevoiți să intervină polițiștii clujeni.
Soldatul american a căzut, fiind semi-conștient, la sosirea poliției acesta acuza dureri de spate.
„La data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii au fost sesizați despre faptul că la un local public, situat pe strada 1 Decembrie 1918, din Câmpia Turzii, un bărbat ar fi căzut pe podea și este inconștient. În baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la fața locului unde au stabilit faptul că acesta ar fi fost implicat într-o stare conflictuală.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că starea conflictuală ar fi fost degenerată pe fondul consumului de alcool, între bărbatul de 25 de ani de cetățenie americană și o tânără de 24 de ani, de cetățenie italiană”, anunță IPJ Cluj.
Având în vedere aspectele constatate, femeia de 25 de ani a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.