Sari la conținut

Dieta de primăvară. Bilic: Cel mai potrivit moment din an pentru a-ți recăpăta tonusul

Beneficiile urzicilor pentru sănătate
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
De ce să consumi urzici

Mihaela Bilic, medic nutriționist, transmite că primăvara este cel mai potrivit moment din an pentru a-ți recăpăta tonusul și buna dispoziție.

Potrivit nutriționistului, cura de slăbire în acest sezon este extrem de ușor de realizat, cu eforturi minime.

”Primăvara este cel mai potrivit moment din an pentru a-ți recăpăta tonusul și buna dispoziție, dar și forma fizică. Iar cura de slăbire în acest sezon va fi cu eforturi minime și rezultate maxime.

Organismul caută din instinct alimente proaspete și ușor de digerat, iar apetitul este lesne de ținut sub control.

Scurtarea nopților stimulează indirect secreția de hormoni precum cortizol, testosteron și prolactină, care au efect de accelerare a metabolismului”, a afirmat nutriționistul Mihaela Bilic la ”Doctor de Bine”, scrie RomâniaTv.net.

Lista verdețurilor și legumelor pe care să le consumi în această primăvară

”Toate verdețurile și cruditățile pe care le găsiți în piață. Spanac, salată verde, ștevie, lobodă, urzici sunt bogate în vitamina C, betacaroten, acid folic, minerale, fibre și fitonutrienți cu rol antioxidant benefic pentru sănătate.

Au efect antianemic, laxativ, diuretic, reduc colesterolul din sânge și stimulează imunitatea întregului organism.

Spanacul și urzicile conțin doze mari de fier și vitamina C. Consumați-le cu sos de roșii, oțet sau zeamă de lămâie, mediul acid crește eficiența fierului.

Mărarul și pătrunjelul nu trebuie considerate ierburi aromate, ci alimente de bază. Folosiți-le din belșug în salate și sosuri. Au aport mare de vitamina C, fibre și fier. Mărarul chiar ameliorează celulita și poate înlocui sarea din mâncare.

Varza nouă este un reputat agent antiinflamator, ameliorează orice afecțiune de la mastite și inflamații articulare la acnee și migrene.

Chiar și simptomele ulcerului și gastritei, care recidivează frecvent primăvara, sunt ameliorate. Varza previne retenția de lichide, combate constipația și stimulează sistemul imunitar.

Consumul regulat de varză este asociat cu o concentrație redusă a homocisteinei, un marker de risc cardiovascular”, a spus Mihaela Bilic.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel