Sari la conținut

Cum ne păstrăm creierul în formă şi prevenim Alzheimerul

Alzheimerul este cea mai frecventă formă de demenţă şi chiar dacă cercetătorii sunt aproape de descoperirea unui leac, tot prevenţia este cea mai bună armă.

Una dintre cele mai eficiente metode prin care ne menţinem creierul în formă şi ne ferim de demenţe este să amânăm pensionarea cât de mult putem.

Rezultatele celui mai mare studiu realizat pe acest subiect subliniază că atunci când muncim, suntem activi din punct de vedere fizic, conectaţi din punct de vedere social şi provocaţi mental. Aşadar, acţionând pe cele trei dimensiuni (fizic, social, mental) munca previne apariţia declinului cognitiv.

„Pentru fiecare an de muncă în plus, riscul de a dezvolta demenţă este redus cu 3,2 procente”, susţine Carole Dufouil, coordonatorul studiului şi specialist în cadrul INSERM, agenţia guvernamentală franceză pentru cercetare.

Aproximativ 35 de milioane de oameni din întreaga lumea suferă de demenţă, iar boala Alzheimer este cel mai răspândit tip. Numai în Statele Unite au fost diagnosticate aproape 5 milioane de cazuri, aproximativ 1 din 9 indivizi cu vârste peste 65 de ani.

În noul studiu, oamenii de ştiinţă francezi s-au folosit de informaţiile medicale a 429.000 de indivizi, care aveau o vârstă medie de 74 de ani şi care se pensionaseră de aproximativ 12 ani.

Rezultatele au indicat că aproximativ 3% dintre participanţi dezvoltaseră demenţă, dar că riscul de apariţie a bolii scădea odată cu amnărea pensionării.

Pentru a analiza şi posibilitatea ca tocmai declinul mental să fi fost cel care a dus la o pensionare timpurie, oamenii de ştiinţă au creat o analiză care elimina subiecţii ce dezvoltaseră demenţă la 5 şi la 10 ani de la pensionare.

Studiul sugerează că „oamenii ar trebui să muncească cât timp doresc” şi să nu se simţă presaţi s iasă la pensie la o anumită vârstă deoarece munca le poate aduce beneficii pentru sănătate.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel