Sari la conținut

Astrolog: „Până de Paşte va fi una dintre cele mai grele cruci ale Europei”. Va fi sau nu învins Putin?

Astrologii trag un semnal de alarmă cu privire la această perioadă nefastă și la mesajele cu privire la răboi. În contextul pandemiei, care ne-a afectat foarte mult, acum sunt nevoiți să trăim sub teroarea războiului. Ce ar trebui să facem? La ce să ne așteptăm? Ne răspunde astrologul Cristina Demetrescu.

„Lilith în zodia comunicarii şi a scrisului îşi face resimţită influenţa asupra multor lucruri care se spun şi se scriu. Mesajele sunt atât de contradictorii, încât pot spune, câte capete atâtea scenarii de război. Toţi cei care scriu sunt sau par inteligenţi, doar că Lilith ne dă toane şi generează Subiectivitate, cu toată cartea şi intuiţia din arsenalul de skills-uri. O zi e bine, o zi e rău. Bipolară perioadă.

Toate astea după o pandemie, vor avea efecte pe termen lung în psihicul nostru. Ne culcăm cu adrenalină, ne trezim cu adrenalină. Până când? Nu e un subiect de la care să te poţi deconecta”, a scris astrologul pe pagina sa de Facebook.

Cunoscuta astroloagă realizează și o predicție legată de Vladimir Putin – cel mai de temut om la ora actuală.

„Există în perioada urmatoare 3 puncte culminante ale acestui moment, care dacă sunteţi atenţi, ce dărâmă pe o parte, întăreşte pe altă parte. Deja se vorbeşte despre intrarea României in Schengen, aderarea Ucrainei si Moldovei la UE, dar şi intrarea Finlandei în NATO. De ceva vreme am pomenit despre faptul că noi, cel puţin vom trage foloase, căci Jupiter aflat pe casa relaţiilor cu străinătatea ne ajută la expansiune.

Primul moment culminant

Un moment culminant, înţelegând prin culminanţă un vârf, peste care nu mai poţi escalada, este cuprins între 2 martie ora 1 şi 4 martie ora 19, folosind marja de 1grd+/-, a conjuncţiei Marte/Pluton. În Capricorn, semn de pămant, momentul culminant se refera la luptele terestre.

Unii zic că războiul acum începe şi că Putin doar s-a jucat cu ucrainenii până acum. Păi Putin e din ce în ce mai sărac. Trimite trupelor ruseşti mâncare expirată din 2015. În curând toata armata rusă în frunte cu trupele Wagner si cecenii se vor c…. pe ei. Îmi cer scuze. Pentru puncte.

Această conjuncţie este pe casă joasă pentru Putin, pe casa Racului, casă emoţională şi reprezintă zilele acestea marele vulcan emoţional al unui om neputincios, care când nu mai are cu ce, ameninţă cu ce-i mai rău. Răbufnirea este astfel emoţională şi neputincioasă.

În 6 martie Marte intră în Vărsător, iar Vărsătorul este mai modern, are legătură cu arme moderne, cu flota aeriană, iar cuvântul „nuclear” nu va dispărea din discuţii. Nici pericolul degajării radiaţiilor radioactive datorită tâmpiţilor care bombardează atât de aproape de centralele nucleare nu a trecut.

Al doilea moment culminant

Al doilea moment culminant este 23-25 martie atunci când Marte, planeta războiului, căpătând o traiectorie mai imprevizibilă în Vărsător va face careu cu Uranus. Tot atunci Destinul trece peste steaua demon Algol.

Este un moment rău, dar este cel mai tensionat moment care poate inflama acel gen de energie despre care vă spuneam că poate întoarce absolut totul împotriva lui Putin. Uranus, Vărsătorul au legătură cu armele nucleare, dar aduc deopotriva şi blocaje fără precedent în destinul acestui monstru căruia i se înfundă tot, dacă mă iau după nişte legi Universale simple. Una din ele spune că deja ştie că a pornit ceva greşit, dar pentru că nu poate renunţa, va pierde din ce în ce mai mult, adică tot. Nu Putin stă cu degetul pe butonul roşu.

Putin e mai departe de butonul roşu decât lungimea meselor la care îşi ţine interlocutorii. La Putin totul se bazeazăa pe comandă şi trebuie să recunosc că are o forţă, nu doar agresivă, posesivă, ci şi hipnotică la adresa multor.

La un moment dat, nefolosirea corectă a acestei energii, dărâmă toată vraja şi ajungi să vezi un om atât de hipnotic şi puternic în toată vulnerabilitatea şi hidoşenia lui. Uranus, Vărsătorul au legătură şi cu cercul de „prieteni” sau cei care au susţinut politica distructivă a lui Putin, iar careul menţionat mai sus, fisurează serios acest cerc.

Spre deosebire de soldaţii tineri despre care se spune că au plecat la un război unde nu ştiu bine ce fac, cercul de miniştri şi comandanţi ai lui Putin ştie. Iar situaţia după 6 martie devine din ce în ce mai critică, mai neuniformă, mai eterogenă, nu mai gândesc toţi ca unul, rup lanţul de iubire.

Al treilea moment culminant

Al treilea şi ultimul moment culminant este 4 aprilie când Marte/Saturn în conjuncţie perfectă fac careu la Uranus/Luna. Trăim de ceva vreme cu Saturn în Vărsător ce ne învaţă forţat lecţii colective, iar careul cu Uranus, activat mereu de alte şi alte tranzite, o face într-o manieră atât de imprevizibilă, nouă, cum nu am mai trăit niciodată. 4 aprilie este o zi istorică cu reputaţie fatidică pentru Bucureşti, încă de la bombardamentele din 1944.

In această zi, această conjuncţie trece peste Fundul Cerului pe harta lui Putin, cel mai jos punct, cel mai vulnerabil pentru el, iar în opoziţie cu energia diabolică Pluton/Lilith/Kharma o mare urâţenie ce stă pe casa puterii şi a funcţiei sale, descriindu-l perfect ca pe un dictator, va crea efectul de bumerang a acestei puteri disctructive ce se va întoarce cu o forţă uriaşă inapoi spre el.

Aceste aspecte rele se referă şi la criza umanitară, bani, hrană, iar până de Paşte va fi una dintre cele mai grele cruci ale Europei.

Pe 8 aprilie Marte va intra în careu şi cu axa Nodurilor Lunare, Destin/Karma şi cam gata cu perioada aceasta şi cu momentele ce ar putea să ma pună pe gânduri..

Nu uitaţi ce am spus ieri şi alaltăieri despre Luna Nouă-Jupiter-Neptun în Peşti. Este specifică rugaciunilor şi minunilor. O lunaţie are grijă să vegheze o lună întreagă, iar în ciuda tuturor aparenţelor, există protecţie. Dacă vă îndoiţi de asta, daţi putere răului!

Mai bine dați unfollow pesimiștilor și negativiștilor”, este mesajul Cristinei Demetrescu.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel