Sari la conținut

Sunetele calvarului! Orașul din România unde astăzi vor suna alarmele de calamitate!

Astăzi, 4.03.2022, se marchează 45 de ani de la cutremărul din anul 1977. Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență din județul Iași a anunțat că va organiza un exercețiu practic privind modul în care cetățenii trebuie să se comporte în caz de seism.

„Vă aduc la cunoștință că mâine, în data de 4 martie, dată la care sunt omagiate victimele cutremurului din 4 martie 1977, 45 de ani de la marea tragedie nu va sunat nicio sirenă.
La nivelul unităților de învățământ se organizează exerciții de evacuare în caz de cutremur, la nivelul UAT (comune) activitatea este coordonată la școli de către Președintele CLSU prin componenta SVSU. Activitatea este marcată la ora 12.00. De asemenea, pentru 1 minut cetățenii care sunt la serviciu, acasă, la școală, etc pot marca activitatea ca și în cazul producerii unui seism. Deci, sirenele nu vor suna! Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul evitării surprinderii şi al luării măsurilor privind adăpostirea populaţiei, protecţia bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor, atacurilor din aer şi ale acţiunilor militare.
Înştiinţarea reprezintă activitatea de transmitere a informaţiilor autorizate despre iminenţa producerii sau producerea dezastrelor şi/sau a conflictelor armate către autorităţile administraţiei publice centrale ori locale, după caz, şi cuprinde:

a) înştiinţarea despre iminenţa producerii sau producerea unor dezastre;

b) înştiinţarea despre pericolul atacului din aer;

c) înştiinţarea despre utilizarea mijloacelor chimice, biologice, nucleare, radiologice, convenţionale şi neconvenţionale”, au declarat reprezentanții ISU Iași.

Potrivit BZI, la ora 12:00, toți cetățenii, indiferent de locul în care se află, trebuie să se comporte, timp de 1 minut, ca în cazul producerii unui cutremur real. Persoanele trebuie să evite deplasările și să se adăpostească sub un corp de mobilier (bănci, catedră, birou, masă) în poziția ghemuit, după care vor fi evacuați din clădire la o distanță de siguranță. În organizarea acestei acțiuni a fost implicat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel