Din cuprinsul articolului
Cunoscutul psiholog român, Gabriel Diaconu, a realizat profilul psihologic a celui mai titrat președinte a tuturor timpurilor: Vladimir Putin.
Doctoru Gabriel Diaconu a realizat analiza bazându-se pe un studiu riguros a unor importante cărți ce au avut la bază viața celebrului președinte: „Kremlin Winter”, a lui Robert Service; „The Invention of Russia”, a lui Arkadi Ostrovski; „The Man Without a Face”, a Mashei Gessen, precum şi pe documentarul de peste patru ore de interviuri făcute de Oliver Stone cu preşedintele rus pentru Showtime.
„Fiecare dintre aceşti autori observă perioadele din devenirea lui Vladimir Vladimirovici, respectiv: copilăria în Leningrad, studiile la facultatea de Drept, trimiterea la post în Dresda, în perioada URSS, apoi perioada de după căderea URSS, intrarea în graţiile «familiei» lui Elţîn după o scurtă perioadă ca şef al FSB, apoi preluarea puterii, transferul dinspre Elţîn spre Putin, şi – treptat – acapararea oligarhilor, trădarea foştilor aliaţi (Berezovski, Hodorkovski), finalizată prin reformarea curţii «feudale», de inspiraţie ţaristă şi moştenire sovietică, pe care o vedem astăzi”, comentează medicul psihiatru potrivit Adevărul.
Vladimir – copilul miracol
„Vladimir a fost un „copil miracol”. Fraţii săi mai mari au murit de foame, iar naşterea celui de-al treilea – viitorul preşedinte – a fost considerată „un miracol”. Şi-a petrecut copilăria în Leningrad într-un complex de clădiri unde majoritatea familiilor stăteau înghesuite, fără bucătărie sau toaletă. Copil plăpând, firav, Vladimir avea un temperament ieşit din comun.
Dacă cineva făcea glume sau se lua de el, sărea imediat la bătaie, „îl zgâria, îl muşca, îi rupea părul din cap, orice încât să nu se lase umilit”.
Câteva lucruri trebuie spuse despre „copiii miracol”, notează medicul psihiatru: „În general, ei apar târziu în viaţa unui cuplu. Destinul lor „psihologic” este să învie memoria morţilor, şi drept urmare li se mai spune şi „copii substitut”. Ei nu vor primi afecţiunea părinţilor, care tind să fie de obicei rigizi, anxioşi, restrictivi. Drept urmare, frecvent, când socializează, vor păstra o stângăcie relaţională teribilă, pe care o compensează fie prin performanţă academică, fie prin comportament disruptiv în relaţiile cu egalii”.
Pe la 11 ani, Vladimir s-a apucat de judo şi s-a înscris la cursuri de germană. Prietenii din copilărie îşi aduc aminte că avea, în camera lui, un poster cu Ian Berzin, fondatorul serviciilor secrete ruse. La 16 ani s-a dus la sediul KGB din Leningrad să aplice pentru o poziţie de agent pe care a şi obţinut-o.
Student mediocru, Putin nu performa deloc la ştiinţele exacte, dar era bun la istorie şi la germană.
Megaloman de cartier
În majoritatea interviurilor cu Oliver Stone, Putin reiese drept un megaloman de cartier care-i arată regizorului faimos american, din nou şi din nou, opulenţa pe care a reuşit să o redea „poporului rus”: „Mai exact sieşi şi curtierilor cu care s-a înconjurat. Totul este supradimensionat, totul grandios, totul reminiscent vremurilor ţariste. La un moment dat, Stone şi Putin merg la stadion, unde Putin joacă hochei. Îmbrăcat în costum, pe patine, Putin îi ajunge – de această dată – în înălţime gigantului Stone care nu se poate, totuşi, împiedica să nu-i dea o replică neregizată preşedintelui. „Mickey Mouse!”, exclamă Stone când îl vede pe Putin echipat. Volodia nu doar că nu degustă gluma, dar poţi, pentru o fracţiune de secundă, să-i vezi oroarea în ochi, trauma copilăriei, dar şi intenţia carnivoră să-l rupă pe Stone în bucăţi. Zâmbeşte, şi pleacă să bată pucul. Astfel arată narcisismul malign, psihopatic, degenerativ”, punctează medicul psihiatru.