Sari la conținut

Primarul Kievului, apel către liderii lumii: Vă rog, faceţi ceva ACUM! Nu aşteptaţi, acţionaţi ACUM! Opriţi acest război

Primarul Kievului, Vladimir Klitschko, le-a a transmis un mesaj disperat liderilor lumii, pe care îi imploră să facă presiuni pentru a opri atacurile Rusiei care riscă să producă o catastrofă umanitară.

„Opriţi acest război! Peste o oră, sau până mâine, va fi prea târziu! Vă rog, faceți ceva ACUM”, solicită primarul.

„Sunt Vladimir Klitschko şi mă adresez întregii lumi să oprească acest război pe care Rusia l-a pornit.

Chiar astăzi civili au fost loviţi de rachete, în cadrul acestor operaţiuni speciale civili sunt ucişi, iar toate acestea se întâmplă în inima Europei.

Nu mai este timp de pierdut pentru că toate acestea vor duce la o catastrofă umanitară. Trebuie să acţionaţi acum să opriţi agresiunea Rusiei, cu orice aveţi, ACUM!

Peste o oră, sau până mâine, va fi prea tărziu! Vă rog, faceţi ceva ACUM! Nu aşteptaţi, acţionaţi ACUM! Opriţi acest război”, a transmis Vladimir Klitschko, primarul Kievului.

Majoritatea ucrainenilor merg mai departe spre țările Uniunii Europene

Autoritățile din Republica Moldova anunță că peste 28.500 de persoane au venit din Ucraina în ultimele zile, dintre care 550 au solicitat azil.

Au fost deschise mai multe centre pentru refugiați, dar majoritatea ucrainenilor merg mai departe spre țările Uniunii Europene. Președinta Maia Sandu spune că nu există în acest moment informații privind extinderea conflictului din Ucraina în Republica Moldova.

În prezent nu există informații despre riscul extinderii conflictului militar din Ucraina și în Republica Moldova, a declarat aseară la postul național de televiziune președintele Maia Sandu. Ea a precizat că situația pare calmă și în regiunea separatistă transnistreană, controlată de un regim pro moscovit şi unde sunt dislocate și muniții militare ruse.

Maia Sandu: În cazul Ucrainei au existat avertizări clare din partea serviciilor ţărilor străine despre atacul care se pregătea. În cazul Republicii Moldova nu există aceste informații. Instituţiile noastre sunt cu ochii pe raioanele din stânga Nistrului. Pentru moment, nu există informații care ar conduce la concluzia că acolo se pregătește ceva.

SUA vor sprijini în continuare suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, a declarat aseară, într-o discuție la telefon cu Maia Sandu, secretarul de stat american, Antony Blinken.

Cei doi au vorbit despre situația de securitate complicată din regiune ca urmare a războiului din Ucraina și au exprimat sprijin total pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit unui comunicat al Președinției de la Chișinău, potrivit RRA.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel