Sari la conținut

Dragoș Dolănescu le sare în ajutor refugiaților: Le pun la dispoziție casa moștenită de la tatăl meu

Dragoș Dolănescu le sare în ajutor refuguaților. Fiul regretatului Ion Dolănescu a decis să le pună la dispoziție refugiaților o vilă din Sinaia.

„Aștept refugiații la vila din Sinaia!”

„Dacă a început războiul, cu siguranță vor fi și mulți refugiați de război. Aștept refugiații de război din Ucraina, la vila din Sinaia! Le pun la dispoziție casa moștenită de la tatăl meu, pentru acești oameni. Tata m-a învățat să fiu solidar cu oamenii, la nevoie. În următoarea situație, foarte multă lume va pleca din țară, pentru a fugi de ruși și de război. Poporul român a fost dintotdeauna un opor primitor. Să le dea o mână de ajutor acestor oameni, pentru că, altfel, vor muri în mâna rușilor. Repet, eu îmi pun la dispoziție vila din Sinaia construită de tatăl meu”, a transmis Dragoș Dolănescu, pentru click.ro.

”Sunt multe camere acolo, chiar dacă nu a mai locuit nimeni de multă vreme, sunt sigur că îi va ajuta pe cei care au nevoie de cazare. Suntem un popor creștin și ar trebui să ajutăm. Și noi am dori, în cazul în care se ajunge ca rușii să invadeze România (să ne ferească Dumnezeu!), să fim ajutați și primiți de alte popoare, să ne întindă o mână”, a mai spus Dragoș Dolănescu.

Mandachi: Toți ucrainienii pot servi o masă caldă gratuită la noi

Printre românii care au dat dovadă de omenie se numără și afaceristul Ștefan Mandachi, care s-a implicat direct în ajutorarea refugiaților.

„M-am împrietenit cu toți copiii! Am râs, am glumit. Numai ei știu ce spaimă au tras. Ce vină au ei că un dezaxat a declanșat valuri de sânge? Toți ucrainienii pot servi o masă caldă gratuită la noi. Toți câinii sunt la fel de bineveniți, inclusiv în hotel. Am pregătit țarcuri!

Dacă oferiți cazare, masă, dar mai ales TRANSPORT din Suceava în țară, sunați-l pe Alex: +40 (742) 696 939. El întocmește listele, transportul e din Suceava!. Avem 50 locuri cazare plus masă chiar acum! IMPORTANT: am luat în echipă un translator, care va sta nedezlipit, lângă responsabilul nostru. Pot suna direct refugiații – +40 (742) 696 939 – vor vorbi în limba lor.

Alimente (neperisabile, necongelate) se pot trimite la Mandachi Hotel (str. Sofia Vicoveanca, 107, Suceava). Foarte mulți vor să ajute cu bani. Am depus o cerere scrisă la Consulatul Ucrainei să ne emită o listă semnată cu refugiați (să aibă acest statut oficial). Noi strângem în conturile Fundației Umanitare “Jeni Mandachi”. Obligatoriu, de scris la plată “”UCRAINA”. Banii vor ajunge la refugiați doar dacă scrie clar “UCRAINA”.

RO52BTRLRONCRT0496865701 – RON

RO02BTRLEURCRT0496865701 – EUR

RO57BTRLGBPCRT0496865701 – GBP

Maximă atenție la conturi, în general, mai există infractori care pot modifica litere. Donați doar în surse foarte sigure, verificate, verificabile. Ar fi nevoie de 60 – 70 saltele. Un magazin mare de bricolaje sau cine ar putea să le imprumute, ar ajuta: +40 (742) 696 939”, a scris Ștefan Mandachi pe Facebook.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel