Sari la conținut

A fost doborât un record național. O femeie din Alba a născut OPT copii prin cezariană

PREMIERĂ: „O femeie a născut opt copii prin cezariană. Ultima operație, efectuată cu succes la Spitalul din Alba Iulia”.

A fost doborât un record național. O femeie este la un pas să doboare un record inedit în România. Acesta a dat naştere, recent, unui număr nemaiîntâlnit de copii, opt. Ultimul s-a născut la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Care este starea de sănătate a mamei?

Potrivit datelor statistice publicate, la nivel mondial, numărul maxim de operații cezariene efectuate la aceeași pacientă se ridică la 10. În țara noastră sunt recomandate maximum 3 astfel de intervenții chirurgicale, având în vedere riscurile operatorii și post-operatorii care pot apărea.

Femeia de 37 de ani a născut primii 7 copii în Italia, unde a trăit și de unde a revenit acasă, în comuna Războieni, județul Alba. Prin efectuarea celei de-a opta operație de cezariană, la aceeași pacientă, se atinge un record național, a anunțat conducerea Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia.

Operația a fost efectuată de către o echipă medicală, coordonată de către dr. Cristian Țibea, șeful secției de obstetrică-ginecologie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Din echipa medicală a făcut parte și medicul specialist ATI, Harambas Diana.

„Pacienta a fost internată marți, 15 februarie, zi în care a fost operată, și a fost externată vineri. Operația de cezariană a durat aproape o oră, mai mult decât în mod normal, dar a decurs foarte bine, fără complicații. Și sarcina a avut un parcurs normal, pacienta a născut la 38 de săptămâni și 5 zile, după ce toate au decurs conform planului. Valoarea, beneficiul și bucuria nașterii unui copil depășesc aproape orice risc. Și vindecarea postoperatorie decurge foarte bine.

Medic: Noi înștiințăm pacientele cu privire la riscuri, dar decizia finală este a lor

Refacerea depinde mult de pacientă, de capacitatea de a se vindeca, de organism, de constituție, de dorință, pozitivism și tonus psihic. Cicatricea, după a 8-a tăietură, arată foarte bine. În momentul de față nu mai există riscuri. Va urma o consultație la 6-8 săptămâni, iar în funcție de ceea ce se va observa la ecografie, pacienta va primi indicații cu privire la o posibilă viitoare sarcină dacă se mai dorește. Noi înștiințăm pacientele cu privire la riscuri, dar decizia finală este a lor”, a spus medicul primar Cristian Țibea.

Cine a optat pentru nașteri prin cezariană? La 21 de ani, când a venit pe lume primul ei copil, situația medicală de atunci a impus acest lucru. Al doilea copil s-a născut într-un timp relativ scurt față de primul, fiind necesară din nou cezariană, în contextul în care existau și alți factori medicali.

„Mă simt foarte bine!”, a spus pacienta vineri, în ziua externării din spital.

„Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia transmite multă sănătate părinților și celor 8 copii ai lor!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a spitalului.

„REMIERĂ: O femeie a născut opt copii prin cezariană. Ultima operație, efectuată cu succes la Spitalul din Alba Iulia
O femeie în vârstă de 37 de ani a născut opt copii, toți prin operații de cezariană, ultima intervenție chirurgicală fiind efectuată cu succes la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Mămica este foarte bine, la fel și fetița sa, care a primit nota 10 la naștere și a cântărit 2,8 kilograme…”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel