Sari la conținut

Copilaș de 5 ani, bătut și violat de propriul tată. Totul a fost filmat

Copil suparat
Sursa foto: arhiva Docotrul Zilei
De ce nu se simt iubiți unii copii?

Copil de 5 ani, violat de tată. Un copil în vârstă de cinci ani a fost bătut şi batjocorit de tatăl său, la Satu Mare, pentru a-și convinge astfel soţia să se întoarcă acasă din străinătate.

Individul în vârstă de 31 de ani și-a bătut și batjocorit băiatul în cursul zilei de joi, într-un imobil situat pe strada Danko Pista din municipiul Carei, potrivit antena3. 

Agresorul a filmat şi a trimis imaginile soției sale, aflate în străinătate. Apoi, filmările au ajuns și în posesia altor persoane prin intermediul reţelelor de socializare.

Poliţiştii s-au sesizat imediat în acest caz și l-au reținut, apoi arestat pe tatăl copilului.

Mandat de arestare de 30 de zile pentru bărbat

Băiatul agresat a fost preluat de specialişti şi se află acum sub atentă monitorizare.

„La data de 17 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei au fost sesizați despre faptul că un bărbat, de 31 de ani, din Carei, l-ar fi agresat fizic, pe fiul său, de 5 ani.

Din verificările efectuate de către polițiști, aceștia au constatat faptul că cele sesizate se confirmă.

Minorul a fost instituționalizat în cadrul C.A.I.V.T.P.A.N.E. „Andrei” din Satu Mare.

Pe numele bărbatului, instanța a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Verificările în cauză continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și violență în familie”, se arată în comunicatul Poliţiei.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel