Din cuprinsul articolului
Alexandru Rafila a trimis Corpul de Control al premierului la Agenția Națională pentru Investiții în Sănătate: Este finanțată cu 5 milioane de euro și consultanță 25 de milioane de euro.
În cadrul emisiunii Sinteza Zilei, de la Antena 3, ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat că a găsit o situație „ciudată” la Agenția Națională pentru Investiții în Sănătate.
Rafila a dezvăluit ce a găsit în PNRR și ce condiții au fost negociate în mandatele miniștrilor USR.
„Am găsit și noi destul de multe lucruri ciudate. În primul rând că nu am avut acces la documentele acestul program și ceea ce a fost foarte ciudat este că niciun angajat din ministerul Sănătății nu a lucrat sau nu a fost informat referitor la acest program. A fost lucrat pe persoană fizică, nu știu cum a fost lucrat”, a spus ministrul Rafila.
Alexandru Rafila: Această instituție este finanțată cu 5 milioane de euro și consultanță 25 de milioane de euro
Ministrul a mai spus că la Agenția Națională pentru Investiții în Sănătate există o situație atipică. Funcționarea agenției este finanțată cu 5 milioane de euro și consultanță 25 de milioane de euro. El a declarat că a pus toate documentele găsite la dispoziția Corpului de Control al premierului.
„Și al doilea element este legat de faptul că de multe ori valoarea consultanței este mai mare decât valoarea obiectivului.
La Agenția Națională pentru Investiții în Sănătate, funcționarea agenției este finanțată cu 5 milioane de euro și consultanță 25 de milioane de euro”, a mai precizat acesta, adăugând că a pus documentele aferente la dispoziția Corpului de Control al premierului.