Sari la conținut

Mai multe persoane au mers la spital pentru a se opera de cataractă și au rămas orbi. Cum a fost acest lucru posibil?

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Mai mulți pacienți s-au prezentat la Spitalul Județean din Miercurea Ciuc pentru o operație în secția de Oftalmologie, dar au plecat de acolo cu vederea afectată. Alți 6 pacienți au vederea afectată.

Pacienții operați au dezvoltat o o inflamaţie a globului ocular din cauza bacteriei Pseudomonas aeruginosa, în urma unei operaţii de cataractă senilă, lucru ce a dus la pierderea vederii.

Cei trei pacienți au reoperați în vederea îndepărtării infecției, însă și-au pierdut vederea la ochiul operat.

Biroul de Presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc a răspuns joi, la o solicitare Agerpres, că, pe lângă cei trei pacienţi care şi-au pierdut vederea, mai sunt şase pacienţi la care „s-a observat deteriorarea vederii în diferită măsură”, în vreme ce „la cinci pacienţi nu s-a deteriorat, respectiv s-a deteriorat în mică măsură vederea”.

La întrebarea dacă există pacienţi care şi-au pierdut ochiul operat, răspunsul SJU a fost: „Sunt trei pacienţi la care s-a efectuat evisceraţie pentru îndepărtarea ţesuturilor necrotizate intraoculare. Această intervenţie a fost strict necesară. După efectuarea operaţiei, pacienţii nu mai au dureri şi alte simptome”.

Potrivit sursei citate, „faţă de starea reinternării cu endoftalmită, starea tuturor pacienţilor s-a ameliorat”, toţi fiind în prezent externaţi.

De asemenea, Biroul de presă al SJU a informat că ancheta internă a fost finalizată, dar că nu a fost identificată sursa infecţiei.

„De la ultima comunicare a spitalului (în data de 19 ianuarie – n.r.), probele de suprafaţă, precum şi probele de aeromicrofloră, tegumente şi exudate nazale recoltate de la personal, de pe instrumente chirurgicale, materiale şi produse utilizate au ieşit negative”, se arată în răspunsul transmis Agerpres.

În luna ianuarie, conducerea spitalului informase că bacteria Pseudomonas aeruginosa a fost identificată într-o soluţie oftalmică folosită în timpul operaţiei, nefiind găsită sursa contaminării.

Biroul de Presă al SJU a mai informat că „ancheta internă a identificat totodată probleme de trasabilitate, procesare şi sterilizare a instrumentarului utilizat în intervenţiile chirurgicale”.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel