Din cuprinsul articolului
Prof. Todor Kantardjiev, consilierul Primăriei Sofia pe probleme de sănătate şi fost director al Centrului Naţional de Boli Infecţioase şi Parazitare, a transmis că imunitatea celulară după vaccinare protejează împotriva tuturor variantelor de coronavirus.
Specialist: „Imunitatea celulara dupa vaccinare protejeaza impotriva tuturor variantelor de coronavirus”
„Se spunea la început că anticorpii scad, că imunitatea se estompează. De fapt, imunitatea celulară, memoria imunologică protejează. Pentru varianta Omicron, s-a înţeles că este nevoie de o doză de rapel (booster), care să protejeze până la 70-80%, pentru a se evita internarea în spital”, a precizat specialistul bulgar.
Omicron a infectat deja aproape jumătate din populaţia Europei
Potrivit specialistului, Omicron a infectat deja aproape jumătate din populaţia Europei. „Cred că acest lucru va duce la o imunitate colectivă puternică a europenilor. La Sofia, cazurile sunt în scădere, au trecut deja de vârf, în oraşul Blagoevgrad, la fel.
În regiunea Sofia, însă, numărul de cazuri continuă să crească. În primăvară se va reduce incidenţa noilor infectări, iar în toamnă vor fi doar focare izolate. Fiecare epidemie este limitată în timp, aproximativ doi ani şi jumătate. Coronavirusul va deveni unul dintre virusurile de iarnă”, a concluzionat prof. Todor Kantardjiev, potrivit RRA.
Coronavirus în România, 3 Februarie
Peste 30.000 de infectări au fost întregistrate în ultimele 24 de ore, potrivit bilanțului provizoriu emis, joi, de Grupul de Comuncare Strategică.
„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 3 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 32.671 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.
De asemenea, au fost raportate 111 decese. Nu au fost raportate decese anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00″, se arată în comunicatul Grupului de Comunicare Strategică.