Sari la conținut

Studiu. Omicron supraviețuiește mai mult pe piele și pe plastic decât variantele anterioare

Studiu. Omicron supraviețuiește mai mult pe piele și pe plastic decât variantele anterioare.

În cadrul unor teste de laborator, cercetătorii japonezi au descoperit că varianta Omicron poate supraviețui o perioadă de timp mai mare pe suprafețe de plastic și pe pielea umană, decât versiunile anterioare ale COVID-19.

„Stabilitatea sa ridicată în mediu” – capacitatea de a rămâne infecțioasă – ar putea fi motivul pentru care Omicron a înlocuit Delta ca variantă dominantă și s-a răspândit atât de repede, spun cercetătorii.

Studiu. Omicron supraviețuiește mai mult pe piele și pe plastic decât variantele anterioare

Pe suprafețele de plastic, timpii medii de supraviețuire a tulpinii originale şi a variantelor Alpha, Beta, Gamma şi Delta au fost de 56 de ore, 191,3 ore, 156,6 ore, 59,3 ore şi, respectiv, 114,0 ore.

Ca o comparație, timpul de supraviețuire a variantei Omicron pe suprafețele de plastic este de 193,5 ore pentru Omicron, au raportat cercetătorii pe bioRxiv potrivit Reuters, citat de Mediafax.

Pe probe de piele de la cadavre, timpul mediu de supraviețuire a virusului a fost de 8,6 ore pentru versiunea originală, 19,6 ore pentru Alpha, 19,1 ore pentru Beta, 11,0 ore Gamma, 16,8 ore pentru Delta.

Pentru varianta Omicron, timpul mediu de supraviețuire pe pielea umană este de 21,1 ore.

Pe piele, toate variantele au fost complet inactivate după 15 secunde de expunere la dezinfectanții pentru mâini pe bază de alcool.

„Prin urmare, este recomandat ca practicile actuale de control al infecțiilor (igiena mâinilor) să utilizeze dezinfectanţi… aşa cum propune Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, concluzionează cercetătorii.

Tulpina Omicron, detectabilă prin teste rapide antigen nazale

Utilizatorii testelor rapide de antigen pentru detectarea COVID-19 ar trebui să tamponeze nările conform indicațiilor producătorului şi să nu tamponeze în schimb gâtul, arată o nouă cercetare.

Tamponarea nazală „a detectat peste 95% dintre persoanele cu cele mai ridicate niveluri de virus, care sunt cel mai probabil contagioase”, a declarat Dr. Diane Havlir de la Universitatea din California, San Francisco. Tampoanele din gât au detectat cu aproape 40% mai puține cazuri decât tampoanele din nas, au raportat cercetătorii.

Un studiu separat din Spania, postat, de asemenea, pe medRxiv, a constatat că tamponarea parții interioare a obrazului este, de asemenea, mult mai puțin fiabilă decât tamponarea nărilor pentru detectarea virusului.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel