Sari la conținut

Cum reușea fostul președinte al României să se mențină în formă. Ce mânca?

Fostul președinte al României era probabil cel mai preocupat de sănătate. Pentru asta, avea un regim alimentar auster.

Cum reușea fostul președinte al României să se mențină în formă. Ce mânca?

Nicolae Ceaușescu, fostul președinte al României, se trezea în fiecare dimineaţă la aproximativ aceeaşi oră. La ora 8 ajungea în biroul său, apoi servea micul dejun, alături de soția sa, Elena Ceauşescu. Prima masă a zilei consta în ouă fierte, o felie de şuncă sau brânză. Nu consuma cafea, ci prefera, în fiecare dimineaţă, ceai cu lapte. Dacă vrei să mănânci ca un președinte, o poți face urmând pasa cu pas meniul lui.

Lui Ceaușescu nu-i plăceau fructele, însă consuma zilnic suc de fructe. Cel mai des, dictatorul comunist bea un suc de grapefruit, după amiază. Urmărit de teama de a nu fi otrăvit, Nicolae Ceauşescu dispunea ca, în deplasările oficiale, să consume mâncarea de acasă, stârnind astfel nedumerirea oficialilor din ţările unde efectua vizitele.

Acest aspect a mai fost însă pus şi pe seama faptului că dictatorul nu a apreciat niciodată preparate exotice şi că regimul diabetic îi impunea un anume tip de alimentaţie, mai ales înainte ca Elena Ceauşescu să-şi dea acordul pentru tratamentul cu insulină.

Care era desertul preferat  al Elenei Ceauşescu?

Preferinţele lor culinare erau tradiţionale. Fosta menajeră a cuplului a mărturisit că a învăţat de la Elena Ceauşescu să prepare colivă, care era desertul ei preferat.

Ceaușescu, mare amator de legume şi verdeţuri

Nicolae Ceauşescu era mare amator de legume şi verdeţuri. Servea cu mare plăcere borş de ştevie, lobodă, piure de urzici. Adesea, bucătarii îi preparau musca de legume cu ou şi smântână, friptură sau cerea salată de roşii cu brânză proaspătă.

Cu toate că era vânător pasionat, dictatorul nu consuma prea multă carne, iar odată cu bolile de care suferea, a fost nevoit să se supună unui regim alimentar strict.

Deși nu se celebrau sărbătorile religioase, cei doi conducători respectau tradiţia în familie. Astfel, celebrau Paştele şi Crăciunul, cu preparate tradiţionale precum sarmale, piftie, salata beof, care era preferata lui Nicolae Ceauşescu.

Deoarece suferea de diabet sever, dulciurile erau rare în meniul său şi atunci când existau erau preparate cu îndulcitori naturali precum siropul de arţar. În ultimii ani, institutele de cercetare au primit drept sarcină studierea şi cultivarea intensivă a steviei, o plantă care are o putere de îndulcire de 300 de ori mai mare decât zahărul, tocmai pentru a veni în sprijinul dictatorului.

Un capitol special în preferinţele culinare îl reprezentau preparatele din peşte – borş, plachie, saramură, potrivit csid.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel