Sari la conținut

Din februarie, restricțiile pentru nevaccinați sunt din ce in ce mai dure! Singurul loc unde vor mai putea intra

Din cuprinsul articolului

În contextul pandemic actual, mai multe state europene introduc o serie de măsuri dure pentru limitarea virusului SARS-CoV-2. Majoritatea măsurilor sunt condiționate de certificatul verde, care este necesar pentru majoritatea activităților.

Italia se află pe lista țărilor cu cele mai dure măsuri. Din februarie, autoritățile au anunțat că persoanele nevaccinate vor avea acces numai în magazinele alimentare și farmacii.

De asemenea, italienii care refuză vaccinarea vor fi obligați să circule numai cu mașina personală sau taxi, întrucât accesul în mijloacele de transport în comun sunt condiționate de super green pass.

Restricții dure anti-COVID în Italia

În Italia intră în vigoare de mâine un super green pass necesar pentru accesul în hoteluri, restaurante, săli de spectacol ori de sport, în avion, tren, vapor sau chiar în autobuz sau metrou. Astfel, nevaccinații vor avea restricții aproape totale, comunică RRA.

Noile măsuri de combatere a răspândirii variantei Omicron schimbă obiceiurile italienilor care sunt obligați, de mâine, pentru majoritatea activităților, să dețină așa-numitul ‘super green pass’, supra certificat care se obține doar cu vaccinarea completă sau trecerea prin boală.

Măsurile sunt în vigoare cel puțin până la 31 martie, când expiră starea de urgenţă. Deja indispensabil pentru călătoriile cu trenul, nava sau avionul la nivel național, împreună cu masca semiprofesională, acest ‘super green pass’ este de mâine necesar și pentru autobuze, metrou și toate celelalte mijloace de transport, pentru a mânca în aer liber, precum și în interior în restaurante, aşa cum era deja prevăzut, pentru a dormi în hoteluri, pentru a merge la festivaluri, pentru a schia și pentru a participa la ceremonii de căsătorie.

Începând cu 20 ianuarie, acest permis va fi necesar și pentru a avea acces la servicii personale, cum ar fi: saloanele de coafură și cele de înfrumusețare, iar de la 1 februarie, chiar pentru a efectua operațiuni în bănci, la poștă și în alte instituții publice.

Practic, de la începutul lunii viitoare, cetățenii fără vaccin vor avea acces doar în magazinele alimentare și în farmacii, iar pentru a se deplasa sunt nevoiţi să folosească mașina personală sau taxi. Aceste restricții trebuie să fie respectate și de cetățenii români cu rezidență, precum și de turiștii străini care se află în vacanță în Peninsulă.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel