Număr de infectări record, în România, în ultimele 24 de ore. Țara noastră înregistrează cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19, la 24 de ore, după mai bine de o lună.
Conform datelor existente la nivelul Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI), la data de 3 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 1.756 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.
De asemenea, au fost raportate 18 decese. Nu au fost raportate decese anterioare.
Datele complete vor fi prezentate în buletinul informativ de la ora 13.00.