Din cuprinsul articolului
Intervențiile din noaptea de Revelion ale ambulanței din capitală au fost mai puține ca anul trecut. Intervențiile serviciului de ambulanță au acoperit spectre diverse.
Aproape 500 de persoane au avut nevoi de ambulanță
În această dimineață șefa serviciului de Ambulanță București Ilfov, Alice Grasu, a declarat că aproape 500 de persoane au avut nevoie de ambulanță în capitală și în județul Ilfov, în noaptea care a trecut.
Au fost consultați de urgență, la domiciliu pentru diverse afecțiuni, dar și solicitări legate de COVID, cereri de recoltare de probe biologice pentru teste PCR şi câteva zeci de cazuri de bolnavi la domiciliu, a căror stare s-a agravat.
În nici unul dintre cazurile la care a fost chemată Salvarea, nu a fost vorba de artificii sau petarde. Mesele bogate de Revelion au pus însă probleme; unul din cinci apeluri a fost astă-noapte pentru afecțiuni digestive:
Alice Grasu: ”Toate bucatele care se pregătesc cu ocazia Revelionului sunt destul de greu digerabile, sunt bombe calorice, și unii au vrut să guste din toate în noaptea de Revelion.”
Conform declarațiilor șefei serviciului de Ambulanță București Ilfov, doctorul Alice Grasu, Revelionul nu a adus un plus semnificativ în ceea ce privește numărul de cazuri. De această dată noaptea a fost aproape de una obișnuită. Aceasta a spus că angajații serviciului de Ambulanță București Ilfov au fost foarte bucuroși că nu au întâlnit cazuri de răniri generate de utilizarea artificiilor și petardelor.
”Cam ăsta este nivelul de solicitări în fiecare noapte la serviciul de Ambulanță, în nopțile obișnuite. Este chiar o scădere cu 10% a numărului total de solicitări, față de anul trecut.”