Sari la conținut

Institutul Clinic Fundeni se digitalizează. Programarea pacienților se poate face prin aplicația IT

Spitalul Fundeni
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
institutul_clinic fundeni

Institutul Clinic Fundeni se digitalizează. Din data de 17 decembrie, Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti are o nouă interfaţă IT care face posibilă interconectarea rapidă şi uşoară a pacienţilor cu personalul medical angajat.

Platforma oferă utilizatorilor şi o imagine amplă a activităţii instituţiei medicale, se arată într-un comunicat.

„Noul site al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti prezintă o structură modernă, atât prin diversitatea rubricilor sale, volumul de informaţii, descrierea secţiilor şi a centrelor medicale si mai ales prin modulul special dedicat programărilor online ale pacienţilor”, se subliniază în document.

Pacienții îşi vor putea înregistra solicitarea privind consultaţia la medicul dorit

Astfel, cu ajutorul aplicaţiei de programări din cadrul website-ului, utilizatorii îşi vor putea înregistra solicitarea privind consultaţia la medicul dorit şi, în funcţie de disponibilitatea acestuia, vor primi o programare ulterioară. Utilizatorii pot avea acces la o programare în Institut, iar prin intermediul aplicaţiei pot fi transmise investigaţiile medicale ale pacienţilor într-un timp foarte scurt. Aplicaţia are şi funcţionalitatea de reamintire a unei programări la medic.

„Sperăm că reconfigurarea site-ului Institutului Clinic Fundeni, prin noua sa structură şi prin modulele sale operaţionale, să confere tuturor utilizatorilor o platformă IT confortabilă şi eficientă atât din punct de vedere a furnizării tuturor informaţiilor, mai ales din perspectiva programărilor la medic în sistem online. Această nouă aplicaţie vine atât în sprijinul pacienţilor, cât şi al medicilor, iar prin modalităţile facile de navigare şi utilizare şi prin prezentarea sa generală, reuşeşte optimizarea relaţiei pacient – furnizor servicii de sănătate” a declarat managerul Institutului Clinic Fundeni, prof. univ. dr. Anca Coliţă.

Aplicaţia oferă şi posibilitatea încărcării biletului de trimitere, precum şi a analizelor medicale anterioare ale pacienţilor, aspect important pentru optimizarea procesului de programare în cadrul Institutului Clinic Fundeni.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel