Dr. Emilian Imbri, consilier al ministrului Educației, a atras atenția că vaccinarea nu ne va feri de boală, ci ne va ajuta să dezvoltăm o formă mai ușoară a acesteia. De asemenea, medicul a atras atenția asupra importanței de a purta masca de protecție în continuare.
„De vreo două săptămâni, dacă e să luăm și să analizăm cifrele astea privind decesele, se constată foarte clar că 95% – 98% din decese sunt la persoane nevaccinate. Toate acestea vin să susțină, nu teoriile, ceea ce au spus medicii și specialiștii de la început, că vaccinarea nu te apără să nu te îmbolnăvești, dar sigur te apără să nu faci forme grave. (…) Indiferent cât se irită sau cât de alergici sunt anumite persoane când îl aud pe un doctor că spune «purtați mască», eu o să continui să spun că, indiferent de câte ori vă vaccinați, în momentul acesta și poate că și în viitor va trebui să purtăm mască pentru a ne feri să nu ne îmbolnăvim. Este cel mai simplu mijloc, (…) e o mască simplă chirurgicală. Vă spun că este dovada faptului că ceea ce am susținut – nu eu – specialiștii, virusologii, epidemiologii, infecționiștii se adeverește, faptul că te poți feri de boală, poți să îți ajuți organismul ca atunci când te îmbolnăvești să treci mai ușor prin boală”, a declarat Emilian Imbri în emisiunea „News Pass” cu Laura Chiriac.
El susține că mor tot mai mulți tineri de COVID-19
„Ați sesizat foarte clar și ați nuanțat faptul că a coborât grupa de vârstă. Ca să vorbim mai clar, poate pe înțelesul tuturor, mor din ce în ce mai mulți tineri. Tineri pentru mine înseamnă cei sub 60 de ani, pentru dumneavoastră probabil că tineri înseamnă cei sub 30 de ani, dar oricum sunt persoane tinere. (…) Este evident că cele mai cumplite spaime trebuie să le aibă cineva care este mai corpolent, adică, să-i zicem pe nume, un obez, și cel care are diabet. Ar fi primele care atrag atenția că se complică”, a adăugat medicul.
Emilian Imbri a vorbit și despre cazul persoanelor care neglijează simptomatologia și amână să meargă la spital, ceea ce în final le agravează situația.
„Sunt sigur de ce spun. Să știți că nu le este frică de spital, le este frică de doctorii din spital. De ce? Pentru că acolo nu se duc să zică, `eu nu vreau să îmi dai asta, eu vreau să îmi dai altceva`. Doctorul știe ce să îi dea și îi dă ceea ce îi trebuie. Eh, asta nu acceptă. Cum adică vecinul meu a stat acasă și s-a tratat și uite a scăpat, și eu să mă duc la spital să îmi dea ăia ce vor ăia sau să mă ardă aia de viu prin spitale?”, a mai spus Emilian Imbri.