Din cuprinsul articolului
Vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani ar putea aduce beneficii importante, anunță medicii. Protecția dobândită i-ar putea proteja atât pe ei, cât și pe adulții și tinerii din jurul lor.
Vaccinul anti-COVID este, însă, ferm recomandat copiilor care sunt în evidență cu afecțiuni cronice.
În timp ce varianta Delta face tot mai multe victime, inclusiv în rândul copiilor și tinerilor de toate vârstele, vaccinul ar putea oferi o protecție sporită.
Potrivit RRA, coordonatorul Campaniei de Vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiță, a oferit detalii despre vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani.
Schema de vaccinare constă în două doze administrate la interval de 21 de zile, însă dozajul este diferit; reprezintă, practic, o treime din doza folosită la cei cu grupa de vârstă peste 12 ani și la adulți.
Vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani
Agenția Europeană a Medicamentului va anunța decizia ei privind vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani, în a doua jumătate a lunii viitoare sau la începutul anului viitor. În Statele Unite a început deja vaccinarea acestei categorii de vârstă cu vaccin produs de Pfizer.
Autoritățile române se pregătesc pentru a administra vaccinul copiilor mici – a anunțat coordonatorul Campaniei Naționale, Valeriu Gheorghiță.
„În centrele de vaccinare existente vom organiza un cabinet dedicat pentru vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5 -11 ani. Evident că va exista posibilitatea de vaccinare la medicul de familie și, suplimentar, avem în vedere organizarea de cabinete de vaccinare în spitalele de pediatrie.
În mod deosebit, vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5 – 11 ani va fi ferm recomandată celor care sunt în evidență cu afecțiuni cronice”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Valeriu Gheorghiță a mai spus că maratoanele vaccinării vor continuă și în perioada următoare și a amintit că luna trecută au fost vaccinate 1,4 milioane de persoane cu prima doză. 70% dintre acestea au vârste de sub 60 de ani.
Valeriu Gheorghiță a subliniat că procentul în cazul persoanelor de peste 60 de ani rămâne mic, de 20%, ceea ce mărește riscul de a face o formă gravă de boală pentru aceste persoane.