Din cuprinsul articolului
Cum vor arăta sărbătorile de iarnă în acest an? Vom petrece în case ca și anul trecut? Ministrul interimar al sănătății ne răspunde la această întrebare.
„Cum vom avea sărbători sfinte depinde în primul rând de noi, de noi toţi, de fiecare individ. Aici nu există atitudinea în care unii spun eu sunt doar unul singur. Nu, din fiecare om suntem cei 20 de milioane sau 18 milioane, responsabilitatea fiecărui individ poate să îmbunătăţească această perspectivă sau să agraveze printr-o atitudine care duce la creşterea infectării.”, a declarat Cseke Atilla.
„Infecţia asta nu circulă în societate, circulă în persoane, e între persoane. Deci fiecare dintre noi trebuie să avem grijă. Sigur mai sunt două luni, dar nu vor fi zile uşoare, nici săptămâna aceasta, nici săptămânile următoare.
Categoric, toţi ne dorim să avem sărbători liniştite şi în familie.
Nu avem o prognoză până în decembrie. Oricum prognozele trebuie privite cu un anumit echilibru.”, a mai spus ministrul interimar al Sănătății.
Potrivit CNCAV, 150.935 de persoane s-au vaccinat de marți până miercuri, ceea ce reprezintă de asemenea un record de doze administrate într-o singură zi, dintre care 111.556 cu prima doză, 11.607 cu a doua doză și 27.772 cu cea de-a treia doză. Cel mai folosit ser a fost cel produs de Pfizer și BioNTech, urmat de cel dezvoltat de Johnson&Johnson.
Campania de vaccinare s-a relansat odată cu creșterea numărului de cazuri în Valul IV, dar a accelerat la peste 100 de mii de vaccinați pe zi de la introducerea certificatului verde ca măsură de acces în diferite spații publice închise. Dacă la începutul săptămânii trecute, luni, marți și miercuri se vaccinau cu prima doză pe zi 32 de mii români, 37 de mii, respectiv 44 de mii, în ultimele trei zile au venit să se vaccineze cu prima doză, în medie, 100 de mii de persoane pe zi – luni s-au vaccinat cu prima doză peste 93 de mii de persoane, marți puțin peste 111.033, iar astăzi 111.556. Este cel mai mare număr de persoane inoculate cu prima doză de la începutul campaniei de vaccinare în Români.
Mai mult de jumătate dintre ele au optat însă pentru serul J&J, care se face într-o singură doză, iar persoanele sunt considerate complet imunizate și primesc certificatul verde la 14 zile după vaccinare. În cazul vaccinurilor în două doze, cu imunizare mai eficientă, certificatul verde se primește la 14 zile după a doua doză, dar trebuie să trează trei săptămâni între cele două doze.