Din cuprinsul articolului
Având în vedere contextul pandemic actual, autoritățile caută soluții pentru a limita răspândirea variantei Delta, care provoacă tot mai multe decese și infectări. În acest sens, INSP a propus carantinarea Bucureștiului și Ilfovului, unde rata de incidență continuă să crească într-un ritm alarmant.
În România nu mai există niciun pat liber la ATI pentru bolnavii de COVID-19. În spitalele din țară sunt internate circa 17.600 de persoane, iar peste 1.700 sunt în secţii de terapie intensivă. Ministerul Apărării a anunţat că va creşte numărul de paturi în toate spitalele militare din ţară; cel de la Craiova devine, de astăzi, spital-suport COVID.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă trebuie să ia o decizie cu privire la propunerea Institutului Naţional de Sănătate Publică privind instituirea carantinei în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, care au raportat ieri, în total, aproape 4000 de cazuri noi, anunță RRA.
Carantină în București și Ilfov?
Specialiștii INSP recomandă ca toate activitățile să fie întrerupte, iar circulația persoanelor interzisă timp de două săptămâni, în București și în localităţile de la marginea capitalei, pentru a se limita răspândirea rapidă și îngrijorătoare a coronavirusului.
Premierul în exercițiu spune, însă, ca nu ia în calcul o astfel de soluție, ci optează pentru impunerea certificatului verde în cazul oricărei activități economice sau care presupune intrarea în contact cu alte persoane.
„Dacă dorim, în continuare, să avem economia deschisă, cred că aceasta este o măsură care ar ajuta foarte mult. Eu spun că a avea certificatul verde pentru orice activitate economică este un pas important și ne gândim la acest lucru”, a declarat Florin Cîțu.
Forin Cîțu este, alături de colegi din cabinetul demis, și printre inițiatorii unui proiect de lege care i-ar obliga pe toți angajații din sănătate, inclusiv din instituțiile cu atribuții în domeniu, ca Ministerul, Casa Națională de Asigurări și toate unitățile subordonate să prezinte, la începerea programului de lucru, certificatul verde COVID-19 care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea pe cheltuiala proprie. Doar persoanele cu dovadă medicală că nu se pot vaccina ar face teste pe cheltuiala anagajatorului.