Sari la conținut

Cum să ne vindecăm de Covid? Părintele Vasile Ioana: „Puteți să treceți prin această boală, fără să ajungeți la spital”. Ce trebuie să avem mereu în casă?

Cum să ne vindecăm de Covid? Părintele Vasile Ioana: „Puteți să treceți prin această boală, fără să ajungeți la spital”. Ce trebuie să avem mereu în casă?

Părintele Vasile Ioana, preotul paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” se află în izolare, după ce a aflat, în urma unui test PCR, că este infectat cu virusul SARS-CoV-2. Îndrăgitul preot a ales să se izoleze în căsuța bunicilor săi, de la Călinești.

„Sunt izolat departe de București, în casa bunicilor unde am crescut, pentru că sunt bolnav, am COVID. Vreau să vă trimit de aici un mesaj de încurajare și speranță. Puteți să treceți prin această boală fără să ajungeți la spital”, a fost mesajul părintelui Ioana, transmis prin intermediul unui video, pe pagina sa de Facebook.

Cum să ne vindecăm de Covid? Părintele Vasile Ioana: „Puteți să treceți prin această boală, fără să ajungeți la spital”

Părintele Vasile Ioana a împărtășit urmăritorilor săi mesajul său de încurajare. Acesta a dezvăluit ce trebuie să facem pentru a trece cu bine prin boală.

„Haideți să vă spun cum trec eu prin Covid. Să vă spun cum să faceți, ca să nu fie nevoie să ajungeți la spital.

1.  Testați-vă des

În primul rând, nu trebuie să vă spună statul român să vă testați. În momentul în care simțiți primul simptom, testați-vă!

2. Faceți un test PCR!

Am făcut un test PCR și am descoperit că sunt pozitiv.

3. Sunați-vă medicul de familie!

Imediat ce am descoperit că sunt pozitiv, mi-am sunat medicul, care mi-a trimis prin SMS tratamentul.

4. Începeți imediat tratamentul prescris de medic!

Dacă iei tratamentul de la început, șansele să te vindeci sunt foarte mari. Medicul mi-a recomandat și am luat, încă din prima secundă de când am aflat că sunt pozitiv:

  • Antiviral
  • Antibiotic
  • Antitermic
  • Anticoagulant
  • Vitamine”, a transmis părintele.

Ce trebuie să avem mereu în casă? „Știința și credința ajută omul să se vindece. Nu vă speriați!”

Vasile Ioana a mai spus că pentru pacea fiecăruia dintre noi, ideal ar fi să avem toate aceste lucruri în casă, deja.

„În casa voastră, ar trebui să existe de acum înainte teste și tratamentul, chiar dacă nu aveți boala. Pentru că, în momentul în care vine boala, știți că aveți tratamentul prescris de medic. (…) Așadar, iubiții mei, ca să nu ajungeți la spital și să treceți peste această boală mai ușor, știința și credința ajută omul să se vindece. Nu vă speriați!

În momentul în care aveți ”bateria” de tratament prescrisă de medic acasă deja, știți că vezi lua tratamentul imediat ce sunteți bolnav, aveți o pace în suflet! Nu vă temeți de nimic! Dumnezeu nu ne lasă! De aceea, consider că e esențial să avem credință în Dumnezeu și să luăm Sfintele Taine din iubirea lui Dumnezeu, el nu ne lasă! Trebuie doar să îi cerem ajutorul! Rugăciune, credință și medicație de la medic. Toate acestea vă vor vindeca!

Eu sunt la jumătate, am uneori dificultăți de respirație, mai transpir, însă am speranță că Dumnezeu nu mă părăsește!

Dumnezeu este cu mine, Dumnezeu ne ajută să trecem prin boală, dar nu trebuie să fim indolenți! Indolența a umplut spitalele! Indolența noastră, nepăsarea noastră și neatenția noastră!

Rețineți! Medicul vă va prescrie antiviral, antibiotic, antitermic, anticoagulant și întărirea sistemului imunitar prin vitamina C, vitamina D, zinc, coercitină și așa mai departe. Nu uitați! Știința și credința ne vor vindeca împreună! Acestea nu se exclud. Amândouă ne ajută să ne vindecăm sufletește și trupește.

Vă voi mai da și zilele următoare vești de aici, voi face un jurnal cum trec eu prin COVID.

În momentul de față, am momente în care am puseuri de temperatură, dar îmi iau tratamentul și mă simt bine. Nu îmi este frică. Știu că Dumnezeu este cu mine și îmbin știința medicală cu credința în Dumnezeu. Am nădejde că Dumnezeu mă va duce înapoi în biserica mea”, a povestit părintele Vasile Ioana.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel