Din cuprinsul articolului
Recent, din cauza presiunii asupra sistemului medical, autoritățile au stabilit ca operațiile și internările pacienților non-COVID să fie suspendate pentru 30 de zile. Totodată, persoanele care au nevoie de îngrijire urgentă o vor primi, indiferent de ultima decizie.
Această decizie include numai cazurile care nu implică urgențe sau proceduri periodice. Pacienții care au nevoie de îngrijire constantă vor fi tratați în mod obișnuit.
Operațiile și internările care, însă, nu sunt urgente, vor fi suspedate pentru 30 de zile pentru ca sistemul medical să gestioneze cât mai bine contextul pandemic actual.
Raed Arafat, despre suspendarea operațiilor și internărilor
Persoanele care au nevoie urgentă de servicii medicale nu vor fi lipsite de ele – dă asigurări șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, în contextul în care spitalele sunt asaltate de numărul mare de bolnavi de COVID.
După ce mai mulți reprezentanți ai asociaților de pacienți au acuzat că nu mai au acces la servicii vitale, Raed Arafat a explicat că ordinul ce prevede suspendarea operațiilor și internărilor pentru 30 de zile nu se referă la persoane cu boli ce necesită proceduri, tratamente și monitorizare permanentă, controale obligatorii, dializă sau proceduri oncologice.
Şeful DSU a mai spus că astfel de decizii au fost luate și de alte state aflate în situații similare și că este important ca în această perioadă resursele să fie direcționate unde este cea mai mare nevoie.
„Vedem impactul pe sectorul sanitar, care este unul foarte serios la acest moment. Motivul acestui impact, în mod deosebit, este că avem un teren prilenic de răspândire și de impact al variantei Delta.
Ea se răspândește repede, foarte ușor, are impact mai ales asupra persoanelor care nu au beneficiat de vaccinare. Ăsta este motivul pentru care se ajunge în terapie intensivă, se ajunge pe nevoi mari de oxigen, se ocupă paturile din spital.
Altfel, marea majoritate a celor vaccinați au simptome foarte ușoare; într-adevăr au ajuns unii vaccinaţi să aibă nevoie de asistență avansată, dar erau cu vârstă foarte înaintată și cu foarte multe probleme medicale asociate”, a declarat Raed Arafat, potrivit RRA.