Sari la conținut

7 simptome ale fibromului uterin și cum se poate trata acesta

fibrom uterin
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Hipertensiunea arterială crește riscul de fibrom uterin

7 simptome ale fibromului uterin și cum se poate trata acesta2

Fibromul uterin sau leiomiomul reprezintă o tumoră necanceroasă care apare la nivelul uterului și care nu crește riscul de cancer. În funcție de localizarea sa la nivelul peretelui uterin, fibromul poate fi submucos, intramural și subseros. Fibromul uterin submucos se dezvoltă în cavitatea uterină, cel intramural crește în grosimea peretelui uterin, iar cel subseros crește spre exteriorul uterului. Tumora are, de obicei, dimensiuni mici, însă se poate întâmpla să crească la dimensiuni gigante în lipsa tratamentului. O pacientă poate avea unul sau mai multe fibroame uterine în același timp. Iată cum poți recunoaște fibromul uterin și care sunt metodele de tratament.

Simptome ale fibromului uterin

De multe ori, fibromul uterin nu prezintă simptome, fiind descoperit în timpul unei consultații ginecologice de rutină. Totuși, acesta poate fi asociat cu anumite semne și simptome, mai ales atunci când crește în dimensiuni. Simptomele pot avea intensitate diferită în funcție de numărul tumorilor prezente, de localizarea la nivelul peretelui uterin și de dimensiune. Ce simptome pot apărea:

1. Probleme menstruale

Fibromul uterin provoacă menstruații dureroase și prelungite, care durează mai mult de o săptămână. De asemenea, fluxul menstrual este mai abundent și poate conține cheaguri de sânge.

 2. Dureri pelvine

Pot apărea dureri, crampe sau senzația de presiune în zona inferioară a abdomenului, chiar și în afara menstruației.

3. Balonare

Balonarea sau mărirea în volum a abdomenului este un simptom frecvent în cazul fibromului uterin. Balonarea este, de obicei, asociată cu gaze intestinale.

4. Dureri de spate

Durerile pelvine pot iradia spre partea inferioară a spatelui și, uneori, chiar și spre membrele inferioare.

5. Dispareunia

Dispareunia sau durerea în timpul actului sexual poate fi un simptom al fibromatozei uterine. Cu toate acestea, dispareunia este un simptom comun în cazul infecțiilor vaginale, motiv pentru care este important să te vadă cât mai curând un medic ginecolog.

6. Constipație

Constipația poate fi o problemă asociată cu prezența unui fibrom uterin. Atunci când un fibrom uterin crește în dimensiuni, acesta poate pune presiune pe țesuturile din jur, cum ar fi intestinele. Astfel, pot apărea dificultăți de tranzit intestinal și constipație.

7. Probleme urinare

Fibromul uterin poate pune presiune și pe vezica urinară. Acest lucru te poate face să te confrunți cu urinări frecvente sau cu dificultatea de a goli complet vezica urinară.

Cauze ale fibromului uterin

Cauzele fibromului uterin nu sunt cunoscute în totalitate. Poate fi vorba despre un dezechilibru hormonal în ceea ce privește estrogenul și progesteronul. În timpul sarcinii, acești hormoni sunt produși în exces, ceea ce crește riscul de a dezvolta un fibrom uterin. De asemenea, factorii genetici joacă un rol important. Dacă mai ai rude care au fost diagnosticate cu fibromatoză uterină, riscul de a suferi de aceeași afecțiune la un moment dat este mai mare.

Tratamentul fibromului uterin

Simptomele nu sunt de ajuns pentru a diagnostica fibromatoza uterină, deoarece acestea pot apărea și în cazul altor afecțiuni. Diagnosticul de fibromatoză uterină este pus doar de către medicul ginecolog, după efectuarea investigațiilor aferente (consultație ginecologică, ecografie transvaginală). Tratamentul pentru fibromul uterin este ales în funcție de severitatea afecțiunii, starea generală de sănătate și vârstă. Iată ce opțiuni de tratament există:

Tratament medicamentos

Medicul îți poate recomanda medicamente care acționează asupra estrogenului și progesteronului, cum ar fi antagoniști ai hormonului eliberator al gonadotropinelor. Prin scăderea acestor hormoni, fibromul uterin se micșorează. De asemenea, medicul îți poate recomanda și alte medicamente care nu tratează fibromul, dar ameliorează simptomatologia – antiinflamatoare nesteroidiene, anticoncepționale.

Tratament chirurgical

Tratamentul chirurgical poate implica îndepărtarea fibromului uterin (miomectomie) sau îndepărtarea întregului uter (histerectomie). Histerectomia este recomandată atunci când există un risc ridicat de recurență a fibromului uterin. Aceste tratamente pot fi efectuate prin metoda chirurgicală tradițională (cu bisturiul) sau prin laparoscopie, care presupune câteva incizii de dimensiuni reduse.

Tratament intervențional

Tratamentul intervențional pentru tratarea fibromatozei uterine este procedura de embolizare a fibromului uterin. Metoda este minim invazivă, nu lasă cicatrici și se realizează cu ajutorul cateterelor (tuburi subțiri din plastic). Cateterele se introduc în artera brahială (la nivelul brațului) și se avansează până la nivelul arterelor uterine. După ce sunt poziționate, medicul inserează particule fine care blochează fluxul sangvin în arterele uterine. Prin întreruperea fluxului sanguin la nivelul fibroamelor uterine, acestea nu mai sunt „hrănite”, ceea ce duce la micșorarea acestora. Procedura nu se efectuează în orice centru medical, dar dacă ai nevoie de o  embolizare fibrom uterin în Cluj acest lucru se poate realiza în orașul ardelean.

Așadar, manifestările fibromului uterin trebuie să te trimită la medicul ginecolog. Totuși, dat fiind că nu provoacă întotdeauna simptome, este important să faci anual consultația ginecologică de rutină.

 

Sursa foto: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/burtica-burta-stomac-atinge-7298675/

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel