Sari la conținut

Alimente cu puternic efect cardioprotector. Cine le consumă zilnic nu face boli de inimă

Sursă foto: pixabay
O alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos în ansamblu sunt cheia pentru menținerea sănătății inimii

Cardioprotectoare naturale. Problemele cardiovasculare se pot preveni cu ajutorul unui stil de viață echilibrat, cu ajutorul sportului, prin evitarea sedentarismului și printr-o alimentație cât mai sănătoasă.

Atunci când există unele probleme trebuie însă să respecți tratamentul medicului specialist cardiolog. Însă trebuie și să fii extrem de atentă la tot ceea ce mănânci. Unele alimente au grijă de inima ta, altele, din contră îi dăunează.

Specialiștii susțin că alimentația cardioprotectoare contribuie la prevenirea problemelor cardiovasculare. Mai exact, atunci când ai grijă la ceea ce consumi, poți reuși să menții în limite normale colesterolul, trigliceridele, glicemia, dar și să eviți acumularea necontrolată a kilogramelor în plus.

Cardioprotectoare naturale

Cât mai multe fructe și legume, zilnic. Fructele nu sunt bogate în calorii, dar sunt o sursă bogată de vitamine și minerale. În plus, majoritatea conțin o cantitate importantă de antioxidanți care protejează inima și vasele de sânge. Foarte bune sunt coacăzele, afinele, căpșunile. Mai exact, potrivit unui studiu, femeile cu vârsta cuprinsă între 25 și 42 de ani, care au consumat mai mult de trei porții de afine și căpșuni pe săptămână, au avut un risc de atac de cord de 32% mai mic comparativ cu cei care au mâncat mai puțin.

Consumă pește cât mai des, iar carnea roșie cât mai puțin. De preferat este să mănânci somon, sardine, hering fiindcă au acizi grași Omega 3 care contribuie la scăderea trigliceridelor și a colesterolului din sânge.

Alimente care scad colesterolul rău

Este ideal să micșorezi consumul de dulciuri dar și să consumi în cantități mici paste făinoase, pâine albă, orez, cartofi.

Trebuie limitată cantitatea de grăsimi saturate și trans, deoarece în acest fel se poate reduce colesterolul din sânge și implicit scade riscul de boală coronariană. Este știut faptul că un nivel ridicat de colesterol din sânge duce la ateroscleroză care la rândul său crește riscul de infarct miocardic și de accident vascular cerebral.

Poți consuma însă nuci deoarece sunt bogate în proteine şi fibre, substanţe nutritive care protejează inima. Totodată, nucile sunt sursă de vitamina E, cunoscută pentru faptul că reduce nivelul colesterolului rău.

Alimente care scad tensiunea arterială

Ciocolata neagră, cea care conţine 60-70% cacao, ajută la normalizarea presiunii sangvine. În plus, previne coagularea sângelui în timp ce combate inflamaţia.

Mare atenție la cantitatea de sare pe care o pui în mâncare, mai ales dacă ai probleme cu tensiunea arterială. De asemenea, este bine să eviți mezelurile, telemeaua, murăturile, suplele la plic, fiindcă toate abundă în sare.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel