Din cuprinsul articolului
O adolescentă de 15 ani, din Marea Britanie a povestit cum a fost abuzată de un tânăr de 17 ani, în mare, la câțiva metri de plaja plină de oameni.
Povestea adolescentei a fost făcută publică de jurnaliștii de la The Sun, care notează că tânăra a avut curajul să vorbească despre clipele de coșmar prin care a trecut. Fata a afirmat că totul s-a întâmplat pe când se afla în apă și o minge cu care se juca ea a ajuns în dreptul agresorului.
„L-am întrebat dacă-mi dă mingea, iar el a spus că nu. M-am apropiat de el şi i-am cerut din nou mingea. După ce mi-a dat-o, am aruncat-o către prietena mea. A început apoi să vorbească cu mine şi să-mi atingă mâna. În tot acest timp, un alt bărbat i-a distras atenţia prietenei mele, care a ieşit din mare, pentru că era deranjată de acel tip.
”Am încercat să-l opresc, dar nu am putut”
Eram singură cu agresorul, iar el a început să mă ducă spre apa mai adâncă, până nu am mai simțit fundul mării. Atunci a început să mă atingă din ce în ce mai mult. Cum nimeni nu era atent la cee ce se petrece, el a început să mă violeze. Am ieşit din mare şi i-am povestit totul prietenei mele. Plângeam, eram rănită și am mers la baie. Agresorul a venit după mine şi a insistat să îi spun cum am putea păstra legătura. Prietena mea a reușit să-l alunge. Am încercat să-l opresc, dar nu am putut”, a spus tânăra.
Oamenii legii din Dorset le-au oferit jurnaliștilor un portret robot al agresorului, afirmând că este posibil să îl cheme Dabi, să aibă 17 ani și să fie din Birmingham. Mai mult decât atât, polițiștii au afirmat că au primit plângeri din partea femeilor că mai mulți bărbați asiatici au încercat să le abordeze într-un mod agresiv pe plajă.