Din cuprinsul articolului
Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea este unul dintre cei mai cunoscuți medici români. Adesea, el împărtășește sfaturi despre cum să ne menținem sănătatea, cum să avem grijă cât mai bine de organismul nostru și cum putem folosi gândirea pozitivă în folosul nostru.
Neurochirurgul a împărtășit, pe lângă nenumăratele sfaturi și lecții despre sănătate, câteva experiențe trăite în timpul operațiilor.
Dr. Ciurea are o experiență vastă. El a realizat peste 23.000 de operații pe creier, jumătate dintre acestea fiind efectuate pentru a salva viața copiilor. Cunoscut și la nivel internațional, neutrochirurgul a fost implicat într-o serie de proiecte de cercetare.
Experiența sa l-a apropiat tot mai mult de oameni, salvând zeci de mii de vieți și influențând într-un mod pozitiv, cu ajutorul sfaturilor sale, o întreagă țară.
Prof. Alexandru Vlad Ciurea, despre cele mai dificile operații
Fiind întrebat despre cele mai dificile operații din cariera sa, neurochirurgul a împărtășit câteva experiențe de neuitat.
„Sunt întrebat des care a fost cel mai greu caz pe care l-am operat. Sunt multe. Fiecare caz are propria sa dificultate. Dar unele mi-au rămas în memorie și chiar le-am menționat în cartea „Călătorii în centrul gândirii”.
Am operat în urmă cu mulți ani un copil de câteva luni. Căzuse. Nu s-a găsit exact hemofilie, s-a găsit o subdiviziune de coagulopatie. A făcut un cheag de sânge, un hematom subdural acut, sub dura mater – care este învelișul creierului – pe toată suprafața creierului. Și trebuia îndepărtat. Dar copilul avea patru luni și făcea crize una după alta. Un astfel de caz, un copil de patru luni care avea hematom pe toată suprafața creierului, care făcea crize după crize, cu părinți mai în vârstă care și-au dorit enorm acest copil… este o apăsare pentru neurochirurg.
Tatăl era așa de disperat încât spunea că dacă i se întâmplă ceva copilului – nu știu dacă în glumă sau în serios – împușcă toată echipa neurochirugicală de la Spitalul Bagdasar-Arseni. Eu mi-am văzut de treabă. I-am spus: domnule, dacă dumneata consideri că asta e rezolvarea, poți să ne împuști înainte, nu după aia… Am rămas buni prieteni, copilașul a crescut și este foarte bine. Dar a fost o operație extrem de dificilă…”, scrie Prof. Alexandru Vlad Ciurea, pe o rețea de socializare.