Din cuprinsul articolului
Infectare cu două tulpini în același timp. O femeie de 90 de ani din Belgia care a murit din cauza COVID-19 în luna martie era infectată, în același timp, cu două variante ale coronavirusului, atât cea sud-africană cât și cea britanică, au anunțat cercetătorii, potrivit Science Alert.
Cazul femeii, care a fost discutat la Congresul European de Microbiologie și Boli Infecțioase (ECCMID) de anul acesta, este considerat a fi primul de acest fel.
Femeia, care nu ar fi fost vaccinată, s-a îmbolnăvit în luna martie și a fost tratată la un spital din apropiere de Bruxelles. Nu este clar cum s-a infectat, însă medicii săi au spus că ar fi contractat infecțiile de la două persoane diferite.
A murit după 5 zile
Deși nivelurile sale de oxigen erau inițial stabile, starea femeii s-a deteriorat rapid, iar aceasta a murit cinci zile mai târziu.
Anne Vankeerberghen, biolog molecular, a spus că a fost dificil de spus dacă prezența ambelor variante de coronavirus a jucat un rol în deteriorarea atât de rapidă a pacientului.
„Ambele variante circular în Belgia la acel moment, așa că femeia a fost cel mai probabil infectată în același timp cu virusuri diferite de la două persoane diferite”, a spus Vankeerberghen.
Chiar dacă nu există alte astfel de studii de caz publicate, cercetătorii cred că acest caz arată faptul că este posibil ca o persoană să se infecteze cu două variante de COVID-19 în același timp. Vankeerberghen a mai precizat că „fenomenul este probabil subapreciat”.