Din cuprinsul articolului
Dacă vrei să pleci în Grecia în această vară, trebuie să știi anunțul de ultim moment care se referă la situația epidemiologică. Un cercetător susține că această țară se alfă la începutul valului al patrulea, fiind asociat în mod direct cu răspândirea rapidă a variantei Delta.
Călătoriile sunt imprevizibile, în contextul pandemic actual. Multe țări au impus din nou restricții anti-COVID din cauza tulpinii indiene (varianta Delta). Aceasta a luat cu asalt toată lumea, după ce a fost descoperită pentru prima dată în India. În numai câteva săptămâni, tulpina a ajuns prezentă în peste 70 de țări, la nivel mondial.
Grecia se poate confrunta cu al patrulea val, curând
George Pavlakis, cercetător la Institutul Naţional pentru Cancer din SUA, trage un semnal de alarmă spunând că Grecia se află la începutul valului al patrulea, scrie I EFIMERIDA, citat de Rador.
„Ne aflăm la începutul valului al patrulea care vine cu mare violenţă”, a afirmat Pavlakis pentru postul de televiziune Open, subliniind că dacă situaţia va continua în acest mod într-o săptămână numărul cazurilor se va dubla, iar în două săptămâni va creşte de patru ori. El s-a declarat surprins de viteza celui de-al 4-lea val generat de mutaţia Delta, spunând că spre deosebire de Marea Britanie şi Portugalia, Grecia merge „din valul al treilea direct în valul al patrulea întrucât cazurile s-au dublat în decurs de o săptămână”.
Pavlakis a caracterizat drept un „mit” informaţia că mutaţia Delta a coronavirusului nu este patogenă.
„Nu vedeţi ce se întâmplă în India?”, a întrebat el retoric, estimând că „la toamnă vom începe cu o situaţie care nu va fi gestionabilă şi va fi nevoie de decizii dificile şi măsuri dificile”.
Referindu-se la situaţia din Creta (unde duminică au fost înregistrate 71 de cazuri noi n.trad.), Pavlakis a spus că insula „şi-a trasat singură calea” şi ” merge spre o creştere exponenţială în următoarele săptămâni”. „Nu vom vedea cazuri izolate, ci multe cazuri laolaltă la fiecare sărbătoare sau la fiecare adunare aglomerată pentru că acest virus se transmite foarte uşor în spaţii închise şi în aglomeraţie”.
În acelaşi timp, Pavlakis prevede o creştere a numărului de decese, subliniind că acum este „ultima” ocazie pentru nevaccinaţi să se vaccineze înainte ca valul să ia proporţii. El a precizat că persoanele vaccinate riscă mai puţin, dar nu vor fi toate în aceeaşi situaţie, vorbind despre categorii speciale de vaccinaţi care şi se vor infecta şi vor transmite virusul şi care pot să se îmbolnăvească chiar foarte rău.
George Pavlakis a caracterizat mutaţia Delta drept „un incendiu într-o pădure de pini” pentru care „nu există modalitate de a-l opri” şi a susţinut în final că a fost o greşeală îngrozitoare faptul că am încetat să mai purtăm măşti în spaţii exterioare.
Grecia a anunţat duminică 619 cazuri noi, 177 de pacienţi intubaţi şi 6 decese.