Din cuprinsul articolului
Sezonul cald a venit în România cu o nouă provocare: înțepăturile de căpușe. Medicul Adrian Marinescu ne spune astăzi cum recunoaștem o mușcătură de căpușă, cum o extragem, dar și care sunt complicațiile în cazul unei mușcături.
„Căpuşele pot să transmită boli, începând de la boala Lyme despre care ştim că este borelioza, până la encefalită de căpuşă, dar şi alte afecţiuni”, a precizat medicul Adrian Marinescu la emisiunea Sfat de Sănătate.„Doar 20% dintre căpuşe sunt infectate, iar procentul celor care fac boala Lyme este de până la 3%. Un procent mic, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să luăm măsuri, pentru că riscul există.
Zonele cu iarbă creează un mediu propice dezvoltării căpușelor, însă nu este exclus ca acestea să se afle și în zonele din jurul casei sau parcuri”.
La ce aspecte trebuie să acorde importanță părinții?
Copiii sunt predispuși în mare măsură mușcăturilor de căpușe, însă cu o atenție minuțioasă din partea părinților, lucrurile devin simple.
„Căpuşa nu pleacă singură, deci o putem identifica. Important pentru cei mici, pentru copii este să existe o monitorizare atentă din partea părinţilor.
Atunci când au venit de afară, ar trebui să avem o parte observaţională, cu precădere la nivelul scalpului. Atunci când cel mic face duş trebuie să fim atenţi să vedem dacă într-adevăr identificăm căpușa”, atrage atenția dr. Adrian Marinescu.
Risc 0 de infecție dacă îndepărtăm o căpușă în maximum 24 ore
„Chiar dacă majoritatea căpușelor nu contactează boala Lyme, riscul de infecție crește pe măsură ce trece mai mult timp de la înțepătură. Este important să existe un interval mai mic de 24 de ore.
Dacă reușim să îndepărtăm căpușa în acest interval de timp, riscul de infectare este 0.
De asemenea, să avem mare grijă la animalele de companie. Animalele pot aduce de afară acești paraziți, deci trebuie să avem grijă.”
Primii pași când descoperim că avem o căpușă
„Important este să nu intrăm în panică. Căpușele se pot îndepărta cu ajutorul unei pensete și puțină dexteritate. Așadar, ce este de făcut?
- Dacă avem dexteritate să încercăm să scoatem noi căpușa. Mișcarea trebuie să fie fermă, dar în același timp să nu apăsăm foarte tare, pentru că atunci este posibil să nu o scoatem întreagă.
- Dacă nu am reușit primul pas, trecem la varianta a doua. Trebuie să mergem neapărat la un spital de boli infecțioase, fie la cel mai apropiat cabinet medical. Acolo vom primi și o rețetă cu antibiotic care asigură profilaxia. ”
„Încercăm să ne îmbrăcăm în aşa fel încât să acoperim cât mai multe zone, pentru că aşa riscul este categoric mai mic. Pe partea observaţională există şi spray-uri, dar acestea nu vor avea eficiență 100%”, spune dr. Adrian Marinescu.