Institutul de Urologie şi Transplant din Cluj – unitatea spitalicească cu cea mai mare experienţă din ţară în domeniul transplantului renal, riscă să se închidă întrucât a rămas fără surse de finanțare. Sute de pacienți sunt acum în pericol sau pe liste de așteptare pentru un transplant care poate salva vieţi.
Recent, unitatea medicală a rămas fără finanţare, iar medicii au protestat şi au cerut ministrului Sănătăţii, Ioana Mihăilă soluții urgente pentru ca pacienţii să nu sufere sau să îşi aștepte rândul pentru un transplant care poate salva vieţi.
Situația critică de la Cluj nu a rămas necomentată în rândul cadrelor medicale. Medicul Monica Pop își manifestă indignarea pentru modalitatea de gestionare a situației.
„Să iasă toţi pacienţii şi să facă plângere penală pentru că asta urmează. Planul lui Voiculescu de a distruge transplantul din ţara asta merge înainte. Iar dacă doamna ministru vrea să demonstreze că este doar o păpușă în mâna cuiva pentru care nu am cuvinte să spun ce consider ce este şi care vrea să ducă mai departe planul acesta distructiv.
Oamenii să nu se lase, nici pacienţii şi nici medicii. Îmi pare rău pentru colegii medici, dar atitudinea ministrului Sănătăţii asta dă de înțeles că vor să distrugă transplantul din România”, a spus revoltată medicul Monica Pop la Sinteza Zilei.
În semn de protest directorul Institutului de Urologie din Cluj, Silviu Moga, a renunțat la funcție. Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a venit la Cluj pentru a încerca să rezolve problemele, fără succes însă lăsând sute de pacienți în pericol sau pe liste de aşteptare pentru un transplant vital.
În acest context, deputatul USR Emanuel Ungureanu s-a declarat revoltat de modul în care ministrul Sănătăţii a gestionat situația şi îi cere demisia pe motiv de incompetență.
„Este exclus să se închidă Institutul de Transplant din Cluj. Ce este pentru mine foarte trist este că această organizare pe care vrea să o facă Ministerul Sănătății nu a fost discutată cu mine, cu conducerea acestui spital cu cei care sunt angajați acolo, şi care, atenţie, sunt foștii mei colegi.
Eu am fost angajat în cadrul acestui institut ca asistent social. Îl cunosc pe doctorul Moga de când era medic rezident și știu cât de greu a fost să luptăm și să punem pe linia de plutire Institutul.
Ce m-a deranjat pe mine foarte mult și am intrat într-o situație de tensiune cu propriul partid este atunci când ministrul meu mă minte. Acest lucru este inacceptabil pentru mine sau îmi ignoră mesajele disperate prin care spuneam că șeful Casei de Asigurări și ministrul Sănătății și ține de cuvânt când promite unei instituții medicale că face ceva.
În clipa în care ministrul Sănătății sau șeful Casei de Asigurări îmi spune mie și managerului și ceva despre aceste angajamente nu poate fi doar o vibrație în van. Dacă spunem ceva trebuie să se întâmple.
De aceea mă deranjează foarte tare atitudinea doamnei Ioanei Mihăilă pentru care eu am avut multă răbdare”, a spus Emanuel Ungureanu.