Din cuprinsul articolului
Dr. Virgil Musta, despre tulpina indiană. Tulpina indiană Covid, cunoscută și sub denumirea de tulpina Delta, ar putea deveni predominantă şi în România, potrivit estimărilor asociaţiilor europene. Din nefericire, vaccinurile au eficiență scăzută, în cazul acestei noi variante a coronavirusului.
„Imunitatea dobândită prin vaccin nu este la fel de eficientă în cazul tulpinii indiene. Pentru vaccinul Pfizer de la 94% cât este imunitatea considerată în celelalte tulpini scade la 88%, iar pentru AstraZeneca scade de la 66%, la 60%. Iar pentru o singură doză de vaccinare scade sub 50%, iar asta înseamnă că la sub 50% nu prea mai suntem protejați. Sunt persoane care au trecut prin boală și nu au o imunitate bună pentru că au pierdut-o și foarte probabil ca acestea să nu fie protejate în momentul în care iau contact cu tulpina respectivă”, a explicat dr. Virgil Musta, medic primar boli infecțioase, la Medika TV.
Tulpina Delta, cu 60% mai contagioasă decât tulpina britanică
Dr. Musta a mai precizat, în cadrul emisunii Telemedika, de la Medika TV, că tulpina indiană este mult mai contagioasă. Medicul a făcut o comparație cu tulpina britanică despre care s-a spus că e cu 50% mai contagioasă decât varianta originală a viruslui. ”Tulpina Delta e cu 60% mai contagioasă decât tulpina britanică,” a atras atenția medicul infecționist.
Ioana Mihăilă afirmă că, potrivit estimărilor asociaţiilor europene, tulpina indiană, cunoscută ca şi varianta Delta, ar putea deveni predominantă şi în România.
„Ea (tulpina Delta – n.r.) este cu o rată de infectivitate mai mare decât celelalte tulpini circulante, conform estimărilor pe care asociaţiile europene le fac, durata până la care tulpina Delta şi rata de infectivitate a acesteia vor avea consecinţe nu este una foarte lungă. Este vorba probabil de mai multe săptămâni sau mai puţine luni până când şi la noi tulpina Delta va deveni predominantă.
M-aş feri să dau o estimare exactă, pentru că există numeroşi factori care contribuie, aşa cum am văzut şi ce s-a întâmplat anul trecut pe perioada de vară, incidenţa a scăzut şi era un an în care nu am avut vaccinare, aşa cum vedem că se întâmplă în alte ţări, acolo unde există un procent mare de vaccinaţi cu două doze, cum este Israelul, incidenţa este ţinută sub control în continuare şi atunci cred că mesajul pe care trebuie din nou să îl transmitem împreună este că avem şanse mari să trecem cu bine prin săptămânile şi lunile ce urmează, dacă ne vaccinăm.
Aşa cum am spus, noi suntem pregătiţi pentru oricare dintre posibilităţi. Am pregătit spitalele şi fluxurile din spitale, tocmai pentru a face faţă la o recrudescenţă a cazurilor de COVID. Suntem pregătiţi indiferent dacă această creştere va apărea sau nu sau dacă va apărea mai devreme sau mai târziu”, a subliniat ministrul Ioana Mihăilă.