Sari la conținut

Un medic a fost dat în judecată, după vaccinarea unui copil de 9 ani. Unde și cum s-a întâmplat incidentul

Un medic a fost dat în judecată, după vaccinarea unui copil de 9 ani. Unde și cum s-a întâmplat incidentul.

S-a întâmplat în Germania! După ce a vaccinat anti-covid un copil cu vârsta de 9 ani, un medic din orașul german Augsburg a fost concediat de la un centru de vaccinare și dus în fața instanței.

Potrivit Agerpres, poliţia a declarat marţi că au fost deschise proceduri împotriva unui bărbat sub suspiciunea de vătămare fizică rezultată din neglijenţă şi membrii personalului la centru vor fi interogaţi cu privire la incident.

În Germania, numai copiii cu vârste de peste 12 ani pot fi vaccinaţi cu BioNTech/Pfizer. Producătorul vaccinului efectuează în prezent studii clinice cu privire la limita vârstei de vaccinare.

Fata de 9 ani şi-a însoţit tatăl la centru pentru vaccinare. Un avocat de la centrul de vaccinare a declarat că medicul a apreciat în mod greşit că fetița era un pacient cu risc ridicat și că avea nevoie de vaccin. Incidentul a fost un eşec individual din partea medicului, consideră autoritățile.

Potrivit tatălui, copilul nu a avut până acum niciun efect advers. „Nu este nimic în neregulă cu ea”, a spus el.

În România, campania de vaccinare în rândul copiilor dă roade. Până în prezent au fost vaccinați peste 9.300 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 15, conform președintelui Comitetului Național de Coordonare a Activităților Prinind Vaccinarea împotrica Covid-19, Valeriu Gheorghiță.  Imunizarea copiilor a început în data de 2 iunie și în mai puțin de șapte zile numărul acestora a ajuns până la 9394.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel