Sari la conținut

30,7 milioane de euro! Loteria Programului Național de Vaccinare pentru persoanele vaccinate anti-covid

30,7 milioane de euro! Loteria Programului Național de Vaccinare pentru persoanele vaccinate anti-covid.

Se pare că vaccinul anti-covid nu îți aduce doar biletul verde pentru a putea călători sau a merge la teatru, la spectacole sau în vacanță. Premierea persoanelor care s-au vaccinat anti-covid pare să atingă limite amețitoare.

Polonia. Loteria Programului Național de Vaccinare, cu premii de 30,7 milioane de euro pentru persoanele vaccinate anti-covid

Astfel, guvernul polonez a anunțat că va lansa la 1 iulie loteria Programului Național de Vaccinare, cu premii în valoare de 30,7 milioane de euro, potrivit polandin.com.

„Pe 1 iulie va fi lansată loteria Programului Național de Vaccinare. Evenimentul va fi implementat de Totalizator Sportowy (o companie națională de jocuri de noroc). În acest scop vor fi alocate 140 de milioane PLN (30,7 milioane euro) „, a anunțat marți  ministrul Michal Dworczyk, șeful de cabinet al prim-ministrului polonez.

„O persoană din 2.000 va primi 110 euro”

Acesta a precizat că vor exista și premii garantate pentru participanți.

„Aproximativ o persoană din 2.000 va primi 110 euro, ceea ce reprezintă un premiu garantat, dar fiecare participant la loterie va avea șansa de a câștiga. În fiecare săptămână vor fi extrase premii de până la 11.000 de euro, cât și premii tangibile, cum ar fi: scutere electrice, bonuri de combustibil și bonuri de asigurare.”, a mai spus ministrul Michal Dworczyk.

Totodată, în fiecare lună vor fi două premii de 22.000 de euro și o mașină hibridă. În final, se vor extrage doi câștigători pentru un premiu de 220.000 de euro și o mașină hibridă.

Michal Dworczyk a mai precizat că începând cu 15 iunie, guvernatorii locali vor fi obligați să asigure un punct de vaccinare Covid în timpul tuturor evenimentelor culturale sau sportive de masă. Până acum, în Polonia au fost vaccinate peste 18 milioane de persoane, dintre care 12 milioane de oameni au primit ambele doze. Potrivit recensământului din 2019, Polonia are o populație de 37,97 milioane de oameni.

Ohio. Loterie cu premii de cinci milioane de dolari

Polonia nu este singura țară care a decis să îi convingă pe oameni să se vaccineze anti-covid prin intermediul loteriilor. O astfel de decizie a fost luată pentru prima dată în SUA, în statul Ohio. Guvernatorul statului american Ohio a direcționat cinci milioane de dolari din fondurile de combatere a pandemiei pentru această loterie.

Astfel, cinci persoane vaccinate ani-covid vor câștiga câte 1 milion de dolari fiecare. Startul loteriei a fost pe 26 mai și în fiecare săptămână va fi dat câte un premiu. Cei care n-au împlinit 17 ani şi se vaccinează pot câştiga o bursă la o universitate de stat din Ohio, un câştig preţios în această ţară, în care educaţia superioară este foarte scumpă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel