Statul american Ohio va acorda premii în numerar de 1 milion de dolari către cinci beneficiari de vaccinuri Covid-19, ca parte a unei loterii lansate pentru a stimula vaccinarea în rândul populației.
Guvernatorul din Ohio, Mike DeWine, a declarat că la extragere vor fi eligibili doar adulți vaccinați, iar premiile vor fi plătite din fondurile acordate de guvern pentru sprijinirea măsurilor anti-Covid, potrivit BBC.
Primul dintre cele cinci premii săptămânale va fi anunțat pe 26 mai, a spus domnul DeWine.
Lider mondial în cadrul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19, SUA a vaccinat 58,7% din populația sa adultă.
Programul e vaccinare din SUA este un succes uimitor care a contribuit la combatarea pandemiei din SUA, țara care a înregistrat în total peste 32 de milioane de infecții – cea mai mare cifră din lume.
Președintele Joe Biden a anunțat că obiectivul administrației sale este să vaccineze 70% dintre adulți până la data de 4 iulie – Ziua Independenței.
Cu toate acestea, de câteva săptămâni, numărul vaccinurilor administrate a scăzut la nivel național. Oficialii din sănătate au atribuit acest lucru ezitării în rândul unor americani.
Pentru a-i convinge pe indeciși, au fost oferite tot felul de cadouri, inclusiv bere, gogoși, bilete la evenimente sportive și premii în bani.
„Știu că unii ar putea spune: <DeWine, ești nebun!>”, a scris scris pe Twitter guvernatorul din Ohio atunci când a anunțat loteria. „<Această idee este o risipă de bani>. Dar adevărata pierdere în acest moment al pandemiei, când vaccinul este disponibil pentru oricine dorește, este o viață pierdută din cauza Covid-19.„
De asemenea, statul a organizat și o loterie pentru vaccinații cu vârsta sub 18 ani. În loc de 1 milion de dolari, aceștia ar putea câștiga o bursă de patru ani la una dintre universitățile de stat din Ohio.