Rata de infectare sub 3 la mie, în București. Asta ar putea însemna că, de luni măsurile se relaxează și ar putea fi redeschise cinematografele, teatrele, restaurantele și cafenele, la 30 % din capacitate.
Conform datelor publicate de DSP București, rata de infectare în Capitală a ajuns sâmbătă, la ora 10.00, la 2,86. Este a doua zi de scădere, după ce vineri incidența a coborât prima dată sub 3 în București, ajungând la 2.98 la mia de locuitori.
Prefectul capitalei, Alin Stoica, declara vineri că vor fi așteptate 48 de ore pentru a dispune măsurile de relaxare. Astfel, duminică ar trebui să aibă loc ședința Comitetului pentru Situații de Urgență al Municipiului București în care se va decide reluarea activității restaurantelor și a sălilor de spectacole.
Potrivit legislaţiei, la scăderea incidenţei COVID-19 sub 3 la mia de locuitori, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/ sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00 – 22:00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.
Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/ sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.
Comitetul municipal pentru Situaţii de Urgenţă București a decis, luni, în contextul în care incidenţa COVID-19 a scăzut sub 3,5 la mia de locuitori, că circulația persoanelor este permisă în Capitală până la ora 22:00, magazinele pot funcţiona şi vineri, sâmbătă şi duminică până la ora 21:00, iar sălile de sport/fitness se pot redeschide.