Patriarhul României, Părintele Daniel, a adresat un mesaj românilor de pretutindeni, prin care le-a cerut să păstreze tradițiile și ospitalitatea specifică românilor, dar și a țărilor în care au ales să trăiască.
„Întrucât, în Patriarhia Română, anul 2021 este în mod deosebit dedicat românilor din afara României, adresăm românilor de pretutindeni un mesaj părintesc de multă preţuire, precum şi îndemnul de a păstra credinţa creştină ortodoxă împreună cu valorile spiritualităţii româneşti şi totodată să aprecieze ospitalitatea ţărilor în care locuiesc acum”, a afirmat Patriarhul Daniel în mesajul său cu ocazia Sfintelor Paşti, conform Agerpres.
Înaltul ierarh ortodox a arătat că troparul “Hristos a înviat din morţi” este un imn solemn de biruinţă despre viitorul ultim al omenirii şi al universului.
″Începând cu noaptea de Paşti, timp de 40 de zile, cântăm troparul ‘Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le’. Acest imn solemn de biruinţă este o mărturisire de credinţă şi o profeţie despre viitorul ultim al omenirii şi al universului. Învierea lui Hristos ne arată biruinţa iubirii sale smerite şi milostive asupra păcatului ca existenţă egoistă şi asupra morţii ca despărţire a sufletului de trup cu scopul de a dărui lumii o viaţă nouă, viaţa cerească veşnică. Deci, destinaţia ultimă a omului nu este mormântul ci împărăţia cerurilor”, a spus Patriarhul Daniel.
“Sfintele Paşti să aducă tuturor românilor în suflete şi în case pace şi bucurie, sănătate şi mult ajutor de la Dumnezeu în toate fapta bună. Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”, a mai spus Patriarhul.