Covid după vaccinare. După ce 25.178 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus după vaccinare, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a explicat și de ce se poate întâmplă acest lucru.
Medicul a precizat, într-o conferinţă de presă, că dintre cei 25.178 de infectați, majoriatea, adică 21.316 de persoane au fost confirmate cu infecţie cu noul coronavirus după prima doză.
“De la debutul campaniei de vaccinare, până la data de 25 aprilie, (…) 0,7% din totalul persoanelor vaccinate cu o doză (…) au avut un test pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2. În ceea ce priveşte mediana timpului de la administrarea primei doze şi până la confirmarea infecţiei cu SARS-CoV-2, aceasta a fost de 11 zile. Practic, în prima parte, până la apariţia anticorpilor, până la momentul în care cresc anticorpii protectori, ceea ce înseamnă că era o fereastră vulnerabilă, în care persoana respectivă nu era protejată din punct de vedere imunologic”, a explicat şeful CNCAV, potrivit stirileprotv.
Potrivit acestuia, şi 3.862 de persoane care se vaccinaseră anti-COVID şi cu a doua doză au avut test pozitiv la infecţia cu SARS-CoV-2.
“După cea de-a doua doză, au fost confirmate cu un test pozitiv un număr de 3.862 de persoane, ceea ce reprezintă 0,2% din totalul persoanelor vaccinate cu doza doi, intervalul mediu de timp fiind de circa 24 de zile”, a precizat Valeriu Gheorghiţă.