Din cuprinsul articolului
Cele mai cunoscute și mai înfricoșătoare tipuri de hepatită sunt B și C. Dacă în cazul celei de-a doua există un tratament care vindecă infecția, pentru prima, scopul terapiei este doar de a ține sub control boala, dar aceasta poate fi prevenită prin vaccinare
Elena Oceanu
Conform estimărilor specialiştilor, peste 800.000 de români sunt infectaţi cu virusul hepatitei B, în timp ce aproximativ 650.000 suferă de hepatită C. Pentru ca boala poate evolua ani de zile fara simptome, ţara noastră înregistrează un număr mare de decese generate de ciroze, o evoluție negativă a ficatului infectat cu virusul hepatitic C.
„Hepatitele B și C se transmit prin sânge sau pe cale sexuală. Mai există și virusul Delta care se asociază cu hepatita B și duce la o formă severă rapid. Am avut un pacient de doar 16 ani care fusese infectat în copilărie cu virusul B plus Delta și avea deja ciroză”, a atras atenția dr. Adriana Moțoc, medic primar infecționist, la unul din interviurile LiveDoc.
Testează-te dacă te-ai născut înainte de 1989!
Specialistul a mai precizat că virusul B se transmite mai ales prin contact sexual neprotejat. Înainte putea fi transmis și de la mamă la copil, la naștere, dar în zilele noastre gravidele sunt testate și se pot lua măsuri ca bebelușul să se nască sănătos. Înainte de 1989, acest virus se putea lua foarte ușor și la vaccinare sau prin tratamente injectabile pentru că se foloseau seringi de sticlă și, de multe ori, se schimba doar acul și se folosea aceeași seringă pentru mai multe persoane.
„Atunci au fost foarte multe multe îmbolnăviri, iar copiii care au fost infectați atunci sunt adulții de astăzi, de aceea e recomandat ca orice persoană să se testeze pentru virusurile hepatice B și C”, a avertizat dr. Adriana Moțoc.
Te poți infecta la stomatolog, manichiură sau dacă te tatuezi!
Hepatita C se transmite mai ales prin sânge și mai puțin pe cale sexuală sau de la mamă la copil. Dacă într-un cuplu, unul dintre partneri este infectat, riscul ca celălalt să ia virusul e de sub 10%, iar de la mamă la copil, riscul e 5-6%. „Unde există o relație stabilă, recomandăm doar testarea anuală, nu măsuri de protecție speciale, în cazul în care unul dintre parteneri are virusul”, a completat medicul infecționist. Tatuajele, saloanele de manichiură, procesele stomatologice laborioase care presupun sângerare, realizate în locuri unde nu se respectă cu strictețe măsurile de sterilizare, pot duce la îmbolnăvirea cu hepatita C. „Eu mă testez după ce merg la stomatolog și am avut o procedură care a dus la sângerare. La fel și dacă merg la manichiură sau pedichiură și se taie cuticula”, a explicat dr. Moțoc.
Ai făcut transfuzie înainte de 1992? Fă un test!
Un lucru important pe care medicul infecționist îl transmite tuturor e că testarea sângelui la Centrul de Transfuzii a început abia în anul 1992, așa că oricine a primit o transfuzie de sânge înainte acelui an, ar trebui să se testeze pentru că are un risc foarte mare de hepatita C. De asemenea, cei care folosesc droguri intravenoase sunt un grup cu risc major, pentru că există mulți utilizatori care folosesc aceeași seringă.
Nu contează dacă ai sau nu simptome, poți avea boala
Cu atât mai mult, orice persoană ar trebui să se testeze pentru hepatita B și C măcar o dată, având în vedere că 90% dintre cei care se infectează nu prezintă niciun simptom. ”Oamenii se așteaptă să facă icter dacă au hepatită. O stare de oboseală sau de greață trec neobservate sau se pot pune pe seama oboselii și de fapt să fie vorbab de hepatită . Virusurile B și C rămân în organism și se înmulțesc nu numai în ficat dar și în alte organe și nu produc simptome ani și ani de zile. Semnele apar odată cu complicațiile. Există persoane care pot ajunge la ciroză fără să știe și abia când fac o hemoragie digestivă sau se îngălbenesc realizează că au o boală hepatică. Dar atunci este foarte grav și uneori unica soluție este transplantul” , a spus medicul infecționist Adriana Moțoc.
Hepatitele B și C pot cauza mai multe tipuri de cancer
Aceste virusuri pot duce și la cancer.Virusul B chiar dacă nu duce la ciroză poate, după zeci de ani de evoluție, să cauzeze cancer hepatic. Există și alte boli care pot fi declanșate de aceste virusuri care nu stau închise în ficat, cum ar fi limfoamele, leucemiile.
Vaccinează-te împotriva hepatitei B!
Chiar dacă în cazul infecției cu virus B nu există încă un tratament curativ ci scopul este de a opri evoluția bolii, este disponibil un vaccin care poate preveni îmbolnăvirea. ”Din 1995, în România a început imunizarea tuturor copiilor la naștere și pot să vă spun că a fost o scădere spectaculoasă a numărului de îmbolnăviri noi. Se vede o schimbare în bine. Vaccinarea se poate face la orice vârstă, doar că nu este decontată. Eu mi-am vaccinat copiii din propriile resurse pentru că s-au născut după 1995”, a mai spus dr. Adriana Moțoc.
Tratamentul care vindecă hepatita C
Din păcate pentru virusul C nu există încă un vaccin. Singurul lucru pe care îl poți face e să te protejezi de manevrele sângerânde nesterile și să nu întreții relații sexuale neprotejate cu persoane necunoscute.
Pentru virusul C, astăzi sunt tratamente fără interferon, de bună calitate care au o rată de vindecare a infecției ce depășește 95% . „Experiențele noastre cu terapia rambursată a dat rezultate de peste 99%. Adică aproape toată lumea care s-a tratat, s-a vindecat. Dar, atenție, s-a vindecat de virus nu de boala hepatică. Cei care au avut ciroză au rămas cu ciroză și trebuie să fie monitorizați. Uneori, boala poate regresa, un pacient care a avut ciroză, peste ani poate să nu mai aibă, uneori poate rămâne la fel, alteori poate să progreseze și fără virus pentru că există și alte cauze care afectează ficatul”, a mai precizat specialistul în boli infecțioase Adriana Moțoc.
E scump și decontat doar pentru unii
Din păcate, terapia fără interferon, pentru hepatita C este destul de costisitoare, așa că e decontată doar pentru anumite categorii de pacienți, adică pentru cei cu fibroză 3 și 4 și pentru cei cu fibroză 2 care au anumite contraindicații la interferon. „Pe de altă parte, există o situație paradoxală, la noi în țară. Una dintre firmele producătoare de tratamente fără interferon a vândut licența în Asia, deci există generice care se fac după aceeași rețetă, numai că noi suntem prea bogați ca să avem acces la acea terapie prin Casa de Asigurări de Sănătate, dar prea săraci ca să dam la toata lumea tratamentul oral, fără interferon”, a atras atenția dr. Moțoc.
Hepatita B nu se vindecă dar poate fi ținută în frâu
Pentru hepatita B scopul terapiei e unul singur- menținerea pe termen cât mai lung a unei stări de bine a ficatului și a pacientului, adică scăderea riscului de a face ciroză și cancer sau ameliorarea bolii hepatice, atunci când ea există și e severă. Vindecarea nu se poate obține, acest moment.
Există două scheme de tratament: terapia cu interferon care se administrează prin injectii subcutanate o dată pe săptămânătimp de 48 de săptămâni și se folosește în cazul infecției cu virus B active, cu leziuni hepatice care nu sunt foarte severe, la persoane care nu au contraindicații la interferon.
„10% dintre cei tratați cu interferon au un fel de vindecare, cam o treime au boala stabilizată, scade inflamația și fibroza, dar mai mult de jumătate dintre pacienții români nu au beneficii în urma interferonului pentru că circulă tulpini de virus B mai rezistente la inteferon în România”, a explicat medicul Adriana Moțoc.
Infereronul are o durata limitată de administrare, de aceea se preferă la tineri. Dezavantajele sunt posibilele reacții adverse care nu sunt puține și care necesită monitorizare. Interferonul acționează asupra imunității, e o substanță pe care o secretăm, în mod normal, în lupta cu virusurile și stimuează procesul imunologic ducând, uneori, la vindecare.
Terapia orală inhibă multiplicarea virusului, poate duce la amelioarea bolii hepatice, nu prea are reacții adverse dar odată început tratamentul, îl iei toată viața. „Nu ne așteptăm să vindece ci să țină în frâu boala până când medicina va găsi o terapie mai eficientă. Ca să primești acest tratament trebuie să întrunești niște condiții. Numia cei cu virus activ și care au leziuni hepatice dovedite îl pot lua”, a adăugat dr. Adriana Moțoc.