Categories: Expertul zilei

7 stâlpi ai sănătăţii creierului. Secretul longevităţii, dezvăluit de un neurochirurg celebru

Din cuprinsul articolului

Celebrul neurochirurg Leon Dănăilă, în vârstă de 90 de ani, continuă să își facă profesia și să opereze pacienți. Îndrăgitul medic a dezvăluit recent care sunt cei 7 stâlpi principali ai sănătăţii creierului.  

Potrivit acestuia, vinul, cafeaua și ciocolata stimulează sănătatea creierului, atâta timp cât nu sunt consumate în exces.

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

„Se pot consuma 40 de ml de alcool pe zi și până la 150 de ml de vin roșu, asta s-a constatat. Trebuie să consumi cafea multă, până la 3 ceșcuțe pe zi, nu căni din alea mari, dar cafeaua e bună. Ciocolata este și ea benefică, doar până la 20-30 de grame pe zi de ciocolată.

Așa că viața cu regim nu e viață în care să te rupi de societate, să nu guști nimic și să devii un pustnic, este o viață care se poate duce în condiții optime”, a declarat medicul.

7 stâlpi ai sănătăţii creierului

Cât despre modul în care ne putem păstra sănătatea, dr. Leon Dănăilă a spus că „cel mai sigur fapt este că noi vom muri, dar nu trebuie să ne luăm după asta. Trebuie să ducem o activitate în continuare, cât putem și să prelungim această viață activă, este foarte importantă din toate punctele de vedere.

Sunt cei șapte stâlpi: activitatea fizică, activitatea satisfacției, cea sacrală, a somnului, alimentară și activitatea benefică pentru individul respectiv. Noi trebuie să avem grijă de noi înșine, de copii trebuie avut grijă. Nu trebuie să le dăm alimente foarte bogate în grăsimi, zaharuri.

În regimul acesta occidental, în care unii au câte două locuri de muncă, nu mai au timp și se duc la fast-food să-și ia mâncare. Mâncarea trebuie să fie low food, adică făcută acasă, la foc liniștit și cu grăsimi și zaharuri puține, dar să fie gustoasă.”

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

23 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

53 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

12 ore ago

Citeste si: