Din cuprinsul articolului
Boli moștenite. Fiecare dintre noi are un bagaj genetic, ce îi influenţează atât starea de sănătate proprie, cât şi pe cea a copiilor săi. Cele mai multe boli apar din cauza unor diverşi factori controlabili, însă altele se instalează fără ca persoanele în cauză să poată face prea multe pentru a le împiedica, ele fiind determinate de moştenirea genetică.
Conform site-ului livescience.com, iată câteva dintre cele mai grave afecţiuni sau probleme ereditare.
1.Cancerul la sân și ovarian
Cauza celor mai multe cancere este un mister, dar cercetătorii au descoperit că mutaţii ale anumitor gene, respectiv BRCA1 şi BRCA2, pot determina apariţia unora dintre ele. Femeile care moştenesc aceste mutaţii tind să sufere de cancer mamar la o vârstă timpurie şi la ambii sâni. În plus, aceste mutații cresc și riscul cancerului ovarian. Bărbaţii cu BRCA1 au un risc crescut de cancer la prostată, în timp ce BRCA2 creşte probabilitatea apariţiei cancerului la prostată, pancreas sau în altă parte a corpului.
2.Alcoolismul
Problema alcoolismului este considerată complexă din punct de vedere genetic, adică multe gene sunt implicate, iar ele pot afecta diferit fiecare om. Copiii alcoolicilor nu vor fi neapărat alcoolici, la rândul lor. Însă, studiile recente arată că circa 50% din riscul de a deveni alcoolic este determinat genetic. Factorii de mediu constituie cealaltă jumătate.
3.Daltonismul
În SUA există zece milioane de bărbaţi care nu pot deosebi roşul de verde, dar la femei daltonismul este mult mai rar – 600.000 de cazuri în SUA. Şi asta deoarece genele necesare perceperii acestor două culori stau una lângă alta în cromozomul X. Iar bărbaţii au un singur cromozom X, pe care îl moştenesc de la mame, în timp ce femeile au doi astfel de cromozomi, astfel că, dacă o genă este defectă, rolul acesteia poate fi preluat de cea sănătoasă.
4.Bolile de inimă
Dacă aveţi în familie persoane care au sau au avut boli de inimă, diabet ori au făcut un accident vascular cerebral, nu este prea bine pentru inima dumneavoastră. Copiii ai căror părinţi au boli legate de inimă şi de vasele de sânge sunt mai predispuşi să le dezvolte şi ei.
5.Obezitatea
Obezitatea are multe cauze, printre acestea numărându-se, cu siguranţă, şi consumul de alimente în cantităţi prea mari. Însă această problemă poate fi determinată şi genetic, mai mulţi cercetători descoperind că genele sunt cauza unor tulburări precum sindromul Bardet-Biedl sau sindromul Prader-Willi, care provoacă şi obezitate.
6.Acneea
Studiile au arătat că mulţi băieţi care suferă de acnee au rude apropiate cu probleme de piele. Totodată, cei care au părinţi care au avut acnee severă prezintă un risc mai mare de a avea şi ei această problemă.
7.Calviția
Şi în cazul calviţiei, care este frecventă la bărbaţi, genele joacă un rol important, însă mama nu este singura vinovată. Mai degrabă este vorba despre anomalii în mai multe gene, de la ambii părinţi. Persoanele care suferă de alopecie universală – o afecţiune foarte rară – pierd părul de pe întregul corp, nu doar de pe scalp, din cauza unor gene defecte.
Cum se transmite riscul genetic
Cunoaşterea arborelui genealogic este importantă atât pentru evaluarea riscului de face o boală, cât şi pentru estimarea celui de a o transmite mai departe. Numeroase studii internaţionale arată că ADN-ul se transformă sub influenţa unor factori. Astfel, fumatul, alimentaţia nesănătoasă, intens procesată, poluarea (noxe industriale, gaze de eşapament) şi chiar vaccinările şi administrarea excesivă de suplimente de vitamine pot produce modificări ale acestuia.