Din cuprinsul articolului
640.000 lei pentru copiii cu nevoi speciale sau boli cronice. MOL România și Fundația Pentru Comunitate au anunțat deschiderea înscrierilor la concursul de proiecte din cadrul celei de-a 16-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor.
Evenimentul a fost organizat la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București. Prin intermediul acestui program, ONG-urile care derulează proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale pentru copiii cu nevoi speciale sau boli cronice pot accesa finanțare în valoare totală de 640.000 de lei pentru proiectele pe care le desfășoară.
Organizațiile interesate pot aplica online pentru a obține finanțare, pe site-ul Fundației Pentru Comunitate până pe data de 24 octombrie inclusiv. Finanțarea maximă pentru un proiect este de 40.000 de lei.
„Suntem onorați să deschidem înscrierile pentru cea de-a 16-a ediție a unuia dintre programele noastre de tradiție, prin intermediul căruia le oferim ONG-urilor acces la resursele financiare necesare pentru a ajuta copiii care se luptă cu probleme de sănătate. De-a lungul timpului, programul nostru a devenit un punct de sprijin pentru organizațiile care oferă acces la o gamă tot mai largă de terapii, terapii care au devenit nu numai o resursă esențială pentru cei aflați în nevoie, ci și o sursă de speranță pentru familiile lor. Rezultatele de până acum ne dau încredere că prin inițiativele noastre reușim să generăm valoare adăugată în comunitate, iar asta ne motivează să continuăm să le susținem,” a declarat Gábor Mozga, CEO al MOL România.
În cadrul evenimentului de lansare a Programului, cele 19 organizații care au obținut finanțare la ediția precedentă au prezentat rezultatele proiectelor derulate în perioada decembrie 2023 – august 2024. Activitățile terapeutice implementate au ajutat, în total, 1.090 de copii cu nevoi speciale, care au beneficiat de terapie prin artă (muzică, desen, pictură, modelaj, dans și mișcare), terapie emoțională (teatru experiențial, jocuri dramatice și povești terapeutice), terapie ocupațională, terapie prin joc, stimulare senzorială și jocuri senzoriale, terapie asistată de animale.
Proiectul cu cele mai bune rezultate din ediția anterioară a fost recompensat cu o distincție specială. Astfel, Premiul MOL pentru sănătatea copiilor 2023 a fost acordat Asociației Entuziart din București, care a derulat proiectul intitulat „Emoții prin culoare și muzică”, sprijinind 24 de copii cu dizabilități și cu probleme emoționale, cu vârste cuprinse între 8-14 ani, de la Școala Profesională Specială Sf. Nicolae din București, care provin din centre de plasament și familii defavorizate.
Premiul primit de această asociație constă în acordarea unei finanțări în valoare de 40.000 de lei pentru a derula un proiect în cadrul acestei ediții a Programului. Totodată, un reprezentat al organizației va face parte din juriul care evaluează proiectele depuse la ediția a 16-a.
„Timp de o lună, până pe data de 24 octombrie, cei care sunt interesați pot depune proiectele online, pe website-ul Fundației. Echipa Fundației Pentru Comunitate asigură o informare permanentă a celor interesați prin comunicare directă sau prin grupul de Facebook al Programului. De asemenea, facilităm cu bucurie contactul direct între cei interesați și beneficiarii edițiilor anterioare, organizații și specialiști cu care am avut onoarea să colaborăm pe parcursul celor 16 ani de existență a Programului,” a declarat András Imre, Director Executiv al Fundației Pentru Comunitate.
În cadrul celor 15 ediții anterioare ale Programului MOL pentru sănătatea copiilor au fost alocate fonduri în valoare de 5.397.235 de lei pentru derularea a 288 de proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale, incluzând peste 15.000 de beneficiari în activitățile terapeutice, prin intermediul ONG-urilor.
Programul MOL pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de compania MOL România. Anunțul programului precum și formularul de înscriere pot fi accesate pe site-ul www.pentrucomunitate.ro
Cele mai norocoase două zodii în perioada 15 - 20 noiembrie. Perioada 15-20 noiembrie aduce…
Progres revoluționar în tratamentul cancerului pulmonar: Combinația de medicamente care oprește avansarea bolii cu peste…
Cum arată negii cancerigeni. Negii genitali sunt mai mult decât simple excrescențe ale pielii sau…
Detectarea precoce a cancerului este esențială pentru a îmbunătăți șansele de tratament eficient și supraviețuire.…
Saturn, planeta disciplinei și a karmei, a fost retrogradă din iunie 2024, aducând cu sine…
10 lucruri pe care un om inteligent nu le face: Descoperă secretele succesului personal. Inteligența…