500.000 de români suferă de Alzheimer, boala uitării. Care sunt cele mai noi tehnici de recuperare

Daniela Șerb

Prof. dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii şi preşedinte al Societăţii de Neurologie din România, explică ce noutăți există în terapia demențelor și în ce fel pot fi încetinite prin tratament tulburările neurocgnitive.

1. Care sunt noutățile în terapia demențelor? Există vreun tratament pentru încetinirea bolii Alzheimer? Ce ar trebuie să ştie o persoană care riscă să facă această boală (are în familie rude care au suferit de diverse forme de demență)?

Bolile neurodegenerative reprezintă o paletă largă de afecţiuni, cele mai cunoscute şi mai răspândite din această această categorie fiind boala Parkinson şi boala Alzheimer. Acestea sunt afecţiuni care apar de obicei după vârsta de 50 de ani. Creşterea speranţei de viaţă este unul din obiectivele oricărei societăţi moderne, dar dezechilibrul dintre diverse categorii de vârstă şi în special scăderea numărului de persoane active ar putea avea un impact socio-economic foarte mare. De obicei, aceşti pacienţi au nevoie de terapie medicamentoasă costisitoare pe toată durata vieţii, de reabilitare senzitivo-motorie şi cognitivă, de îngrijire şi supraveghere permanentă din partea altei persoane. Toate acestea presupun un efort financiar considerabil, greu de suportat de un sistem economic deficitar. Cauzele bolilor neurodegenerative sunt în principiu fie necunoscute, fie genetice. Nu se ştie cu exactitate ce anume declanşează procesele de degenerare neuronală care se soldează cu apariţia bolii Parkinson , bolii Alzheimer sau a sclerozei laterale amiotrofice. Coreea Huntington este o boală autosomal-dominantă ceea ce înseamnă ca un descendent direct al unui bolnav cu această afecţiune are o şansă de 50% de a moşteni boala. În cazul bolii Parkinson, doar 5% din totalul cazurilor sunt din cauza mutaţiilor genetice. Procentul este şi mai redus în cazul bolii Alzheimer. Boala Alzheimer este cea frecventă formă de demenţă reprezentând între 50 şi 70% din toate cazurile de demenţă. Există şi un tip de demenţă asociată cu boala Parkinson. În România, există aproximativ 500.000 de bolnavi diagnosticaţi cu Alzheimer-„boala uitării”, în acest sens făcându-se eforturi mari de aliniere la tendinţele actuale moderne de tratament şi diagnostic ale bolilor neurologice. În ultimii 20 de ani s-a produs practic o revoluţie determinată, pe de o parte de dezvoltarea tehnicii, iar pe de altă parte de dezvoltarea ştiinţelor fundamentale, a neuroştiinţelor în particular. Dinamica este remarcabilă, iar obiectivul nostru este să ţinem pasul cu ultimele descoperiri. În ţara noastră sunt disponibile gratuit majoritatea medicamentelor necesare tratamentului bolilor neurodegenerative.

2. Ce presupune neuroabilitarea în boala Parkinson?

   Sistemul de neuroreabilitare din România se afla încă la început de drum, sunt foarte multe de făcut pentru a pune lucrurile la punct şi primul pas este legislaţia. Efortul pentru neuroreabilitarea pacienţilor cu patologii neurologice trebuie făcut de toţi actorii din sistem, deoarece vorbim de nevoi speciale şi de tratamente care pot dura ani de zile. Anual, în întreaga lume, zece oameni din 100.000 sunt diagnosticaţi cu boala Parkinson. Boala Parkinson este a doua afecţiune neurodegenerativă după boala Alzheimer şi afectează, în special, persoane cu vârste de peste 65 de ani. În ultimii ani, vârsta la care este depistată maladia a scăzut la 40-50 de ani. Majoritatea cazurilor se înregistrează la pacienți a căror vârstă depășeşte 55 de ani, dar unul din 20 de cazuri are debutul înainte de vârsta de 40 de ani. Neuroabilitarea este un proces terapeutic complex prin care o persoană cu un anumit grad de dizabilitate, indiferent de etiologia ei, își poate redobândi capacitățile fizice, cognitive, emoționale și psiho-sociale în limitele determinate de tipul și complexitatea leziunii, precum și de rezerva biologică individuală. Dorim să dezvoltăm neuroabilitarea în România într-un context modern, interdisciplinar, în care neurologul, specialistul în medicină fizică și recuperatorie, psihologul, logopedul, kinetoterapeutul, ergoterapeutul și asistentul medical lucrează în echipă și generează rezultatul optim pentru bolnav.

3. Ce înseamnă strategii metacognitive în neuroabilitare?

Metacogniția a fost pentru prima data definită de către John Flavell în 1979 ca fiind “gândirea despre gândire” şi se referă la procesele mentale care controlează și reglementează modul în care gândim.

Strategiile metacognitive reprezintă o serie de tehnici prin care se urmărește creșterea conștientizării propriilor procese de gandire și a acțiunilor necesare îndeplinirii anumitor sarcini. Terapia metacognitivă este folosită în psihiatrie, în completarea terapiei cognitiv-comportamentale, în tratamentul depresiei, anxietății, tulburării bipolare și al schizofreniei. Prin terapia metacognitivă se încearcă contracararea concepțiilor metacognitive negative de tipul “teama mea este incontrolabilă”, care se presupune ca ar juca un rol important declanșarea și menținearea diferitelor afecțiuni emoționale, inclusiv al manifestărilor de tip psihotic. În neuroreabilitare, strategiile metacognitive sunt folosite în special în disfuncțiile cognitive precum şi în afectarea funcțiilor executive și în tulburarea de atenție, prin implementarea unui antrenament care constă în stabilirea unei succesiuni de pași cu scopul de a rezolva probleme comune din viaţa de zi cu zi. De asemenea prin metacogniție se poate face training în managementul erorilor, în care pacienții să fie încurajați să facă erori, cu scopul de a învăța din ele. Prin acest tip de training, pacienții cu afectiuni neurologice învață să devină independenți în cât mai multe din activitățile zilnice.

4. Deteriorarea cognitivă după accidentul vascular cerebral este o mare problemă de sănătate. Cum poate fi rezolvată?

   Deteriorarea cognitivă post AVC este o afecţiune des întâlnită în practica medicală, la mulţi dintre pacienţii care au suferit un accident vascular cerebral. Statisticile arată că, declinul cognitiv după AVC apare la aproximativ 15% dintre pacienţi, în primii doi ani de la accidentul cerebral vascular. Cercetările recente arată că, deteriorarea cognitivă după AVC poate fi prevenită prin modificarea factorilor de risc. Pe lângă aderenţă şi complianţă ca tratament se impune creşterea activităţii fizice, o dietă potrivită şi provocări cognitive. Stimularea magnetică transcraniană în combinație cu training cognitiv reprezintă o nouă metodă de tratament a pacienților cu deficite cognitive datorate accidentelor vasculare cerebrale și nu numai. Prin stimularea magnetică transcraniană se modifică excitabilitatea corticală, se modulează plasticitatea sinaptică pe termen lung și se facilitează reorganizarea rețelelor neuronale. Efectul pozitiv asupra funcției cognitive a stimulării magnetice transcraniene se realizează în special prin două mecanisme: 1) Prin facilitarea paradoxală, prin care stimularea magnetică întrerupe procesarea simultană a doi stimuli distractori, permițând procesarea informațiilor nesesare intr-o anumită sarcină; 2) Prin facilitarea directă a proceselor cognitive.

5. Ce disfuncții neurologice se tratează cu toxina botulinică? În ce constă tratamentul, care este rolul toxinei și dacă are efecte secundare (care)? Se poate face și în România?

Toxina botulinică are efecte de relaxare musculară prin reducerea eliberării acetilcolinei la nivelul joncțiunii neuromusculare, reducând faza de platoua potențial membranar de repaus sub pragul membranar muscular, astfel încât scade șansa de generare a potențialelor de acținune care sa declanșeze răspuns motor. În patologia neurologică, toxina botuluinica poate fi folosită în tulburările de mișcare facială (bleferospasm, distonii oromandibulare, spasmul hemificial), în distoniile focale ale gâtului și membrelor, în spasticitate, în sindroamele dureroase ( cefaleea de tensiune, lombalgii). De asemenea, poate fi folosit tremorul esențial, în ticuri sau bruxism. Injecţiile fiind administrate local, complicațiile sistemice sunt rare. Printre efectele adverse cele mai importante se enumeră ptoza palpebrală și diplopia pentru strabism, disfagia în cazul injecțiilor pentru distonia cervicală, pneumonia de aspirație. De asemenea pot apărea tuse, febră, infecții de tract respirator superior, cefalee, şi cel mai des reacții locale la locul de injectare precum eritemul. Această intervenţie se practică cu succes şi în România.

6. Care vor fi temele Congresului SSNN, care va avea loc la Atena, în perioada                       30 octombrie -2 noiembrie, şi ce personalităţi vor participa? De ce este important acest eveniment?

Congresul SSNN este la a zecea ediţie şi ca de fiecare dată se bucură de participarea unui număr mare de personalităţi medicale din Israel, SUA, Italia, Germania, Suedia, Rusia, Cehia, Austria, Coreea şi nu în ultimul rând din România. Programul ştiinţific este vast, principalele teme discutate fiind ultimele descoperiri din domeniul bolilor vasculare cerebrale, traumatismelor craniocerebrale şi bolilor neurodegenerative. Importanţa congresului este remarcabilă, deoarece reuneşte oameni cu o vastă experientă profesională care reuşesc să integreze informaţiile oferite din perspective diverse într-un tot unitar. Aceşti savanţi se străduiesc să descifreze mecanismele moleculare ale bolilor neurologice, descoperirile lor stând la baza diagnosticului precoce şi al tratamentului eficient. De asemenea, este important să menţionam aportul neurologiei româneşti la aceasta manifestare, dovedind în acest fel ca avem oameni valoroşi, recunoscuţi pe plan internaţional. În ceea ce priveşte expunerile, din lunga listă nu vor lipsi prezentările din domeniul cercetării fundamentale. Accidentul vascular cerebral constituie un subiect major şi pentru că, în România, reprezintă o cauza foarte importantă de morbiditate şi mortalitate. Sperăm că progresele pe care le anticipăm vor deveni curând realitate, venind din armonizarea neuroprotecţiei cu tromboliza şi cu neuroreabilitarea. Viitorul ne-ar putea aduce implementarea conceptului ştiinţific de tratament continuu din faza acută până la reabilitarea de lungă durată, promovat de noi şi prezentat în cadrul reuniunilor Societăţii de Neurologie din România şi ale Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii. Este recomandabil să înlocuim abordarea clasică, segmentară, în care şansele unei recuperări optime sunt mai reduse, atât în accidetul vascular cerebral, cât şi în traumatismele cranio-cerebrale.