Sari la conținut

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani 

Sursă foto: sursa doctorulzilei.ro

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla până în 2050, ajungând la 153 de milioane, iar experţii au declarat că aceasta reprezintă o ameninţare în creştere rapidă pentru viitoarele sisteme de sănătate şi de asistenţă socială.

Primele simptome ale demenței pot apărea chiar și la vârsta de 40 de ani, dar în acest caz trec adesea neobservate. Afecțiunea este cunoscută ca boala Alzheimer cu debut precoce. Când boala creierului afectează persoanele mai tinere, pot exista simptome „neobișnuite”.

Oamenii de știință din Regatul Unit avertizează la ce semnale ar trebui să fii atent. Aceste simptome apar atunci când proteinele anormale încep să interfereze cu funcția normală a creierului.

În primul rând, o persoană care suferă de demență poate avea tulburări de vedere. Acest lucru poate face dificilă evaluarea corectă a distanței și vitezei în cazul şofatului mai ales, fiind frecvent întâlnite şi problemele cu recunoașterea obiectelor din jur.

Atenţie la schimbările de comportament

În al doilea rând, afazia se poate dezvolta atunci când o persoană are dificultăți în a găsi cuvintele potrivite pentru a se exprima.

Un alt simptom al bolii Alzheimer cu debut precoce este schimbarea personalității și a comportamentului. Aceste schimbări pot să nu fie vizibile la început, dar persoanele cu declin cognitiv pot deveni capricioase, iritabile, mai puțin încrezătoare și mai puțin interesate de activitățile pe care le plăceau cândva.

Depresia și anxietatea pot provoca schimbări similare de personalitate, așa că este important să solicitați asistență medicală.

depresie
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Pierderea orientării în timp și spaţiu

Potrivit reprezentanților The Alzheimer’s Research UK, persoanele cu creierul afectat de demență își pot pierde orientarea în timp și spaţiu. De asemenea, un al cincelea semn clasic asociat cu demența este pierderea memoriei, care poate afecta și o persoană cu boala Alzheimer cu debut precoce.

Modul sigur de a afla dacă pierderea memoriei se datorează demenţei precoce este dacă aceasta interferează cu viața de zi cu zi. „Acest lucru poate include uitarea unor conversaţii sau evenimente recente care în mod normal sut uşor de ţinut minte, dar şi repetarea întrebărilor”, explică experţii neurologi.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel