În opinia profesorului internaţional de yoga Dana Ţupa, stresul de sărbători este cauzat, în mare parte, de uitarea lucrurilor simple, de ignorarea miracolelor care se întâmplă în jurul nostru şi de axarea tot mai mare pe aspectul material / comercial al sărbătorii. “Tot aud vorbindu-se de tradiţiile de Sărbători, însă mulţi omit că o tradiţie poate fi schimbată în timp, prin repetiţie, cu o altă tradiţie. Ceea ce era tradiţie acum 15-20 de ani – aşezarea la masă cu cei dragi, jocurile de iarnă, omul de zăpadă, pomul de Crăciun, îmbrăţisările, scrisorile – acum este înlocuită cu alte tradiţii, precum cadourile cât mai scumpe şi mai opulente, goana nebună după mâncare de Crăciun şi de Revelion şi de nevoia obsesiv-compulsivă pentru comunicarea la distanţă şi pentru socializarea virtuală”, declară Dana Ţupa, fondatorul primei şcoli de yoga din România acreditată internaţional, PURNA Yoga Academy.
Totodată, specialistul recomandă ca în această perioadă să facem o pauză de la … grijile cotidiene, să învăţăm să ne relaxăm şi să ne bucurăm mai mult de prezenţa celor dragi. Pentru a reuşi să readucem un echilibru în viaţa noastră, profesorul de yoga ne recomandă să adoptăm cinci paşi simpli:
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…