Din cuprinsul articolului
Organismul suferă numeroase schimbări în timpul sarcinii, de aceea medicul specialist va urmări îndeaproape atât sănătatea mamei, cât și dezvoltarea bebelușului.
Consultațiile regulate pot ajuta medicul să observe potențiale probleme sau riscuri, înainte ca acestea să ia amploare.
Pe lângă consultațiile frecvente, cunoașterea semnelor și a simptomelor ar putea ajuta viitoarea mămică să identifice mai ușor orice abateri de la normal sau simptome îngrijorătoare.
Înștiințarea cât mai rapidă a medicului cu privire la orice modificări îngrijorătoare este recomandată, pentru ca aceasta să primească ajutorul medical și tratamentul corespunzător cât mai rapid posibil.
Chiar dacă unele probleme își pot face simțită prezența doar în timpul sarcinii, există și afecțiuni care pot fi prezente de dinainte, cum ar fi hipertensiunea arterială, care poate duce la apariția unor complicații odată cu progresul sarcinii.
Problemele medicale care pot apărea pe parcursul sarcinii sunt multiple, de aceea, în cadrul acestui articol ne vom axa doar pe cele mai des întâlnite.
Dacă îți dorești să afli informații detaliate despre fiecare săptămâna de sarcină în parte, poți descoperi ce se întâmplă în săptămâna a 13-a de sarcină sau în oricare altă perioadă a gravidiei.
Este cunoscută și sub numele de anemie feriprivă și apare atunci când numărul globulelor roșii este scăzut.
Având în vedere că aceste globule roșii conțin hemoglobină, o proteină care transportă oxigen spre toate organele și țesuturile din corp, numărul scăzut al acestora va înseamna o cantitate mai mică de oxigen trimisă către organe.
Deoarece fierul face parte din hemoglobină, femeile însărcinate vor necesita o cantitate mai mare a acestui mineral pentru a compensa creșterea în volum a sângelui. Din acest motiv, este posibil ca medicul să recomande suplimente cu fier, în urma analizelor de sânge.
Acest tip de diabet apare în timpul sarcinii, atunci când nivelul glucozei crește peste limite normale.
Pentru a descoperi această problemă medicul va efectua o serie de teste și analize, cum ar fi testul de toleranță orală la glucoză, acesta efectuându-se de obicei între săptămânile 24-28 de sarcină.
Tratamentul include schimbări ale stilului de viață și a dietei, pentru a controla nivelul glucozei în sânge sau tratament medicamentos, dacă prima opțiune nu este destul de eficientă.
Placenta previa este o problemă medicală care apare atunci când placenta acoperă parțial sau total colul uterin al mamei, putând duce la sângerări abundente în trimestrul al doilea și al treilea.
Această problemă este descoperită prin investigații imagistice cu ultrasunete, în timpul consultațiilor regulate, fie în urma unui episod de sângerare abundentă.
Preeclampsia reprezintă o creștere bruscă a tensiunii arteriale, după săptămâna 20 de sarcină.
Pe lângă hipertensiune arterială, această problemă mai poate prezenta și alte simptome, cum ar fi: dureri abdominale, umflare a mâinilor și a feței, tulburări de vedere, stare de vertij, cefalee.
Diagnosticul de preeclampsie este pus atunci când hipertensiunea arterială apare după săptămâna a 20-a de sarcină. Preeclampsia este acompaniată și de alte simptome specifice:
Acestea pot fi prezente înainte de sarcină sau pot apărea pe parcursul acesteia.
Deoarece infecțiile pot duce la complicații severe care pot afecta dezvoltarea fătului sau care pot fi transmise de la mamă la bebeluș în timpul nașterii, este recomandată efectuarea testelor specifice în timpul consultațiilor periodice.
Fiecare sarcină este diferită, de aceea este recomandat să apelezi la servicii medicale specializate, care să monitorizeze sănătatea mămicii și a bebelușului, pe tot parcursul celor aproximativ nouă luni de sarcină.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…